N****** C* V****** L*****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 1, 2, 10 CPP, art. 375 CPP, art. 14 CPP, condamnă pe inculpatul -NĂSTASE VALERIU - LUCIAN-pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin.1 CP, cu aplic. art. 41 alin.1 CP, la o pedeapsă de 2.700 lei amendă, rezultată prin înmulţirea sumei corespunzătoare unei zile amendă în cuantum de 20 lei, cu zilele-amendă în număr de 135 obţinute prin reducerea limitei speciale a zilelor-amendă de 180. Constată că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunea pentru care s-a aplicat o pedeapsă principală rezultantă de 3 ani şi 437 zile închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b CP pe o perioadă de 3 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b CP, prin Sentinţa penală nr. 995 din 24.07.2015, dosar nr. 563/211/2015 al Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin Decizia penală nr. 1380 din 10.11.2015 a Curţii de Apel Cluj. Constată că infracţiunea din prezenta cauză a fost comisă în perioada liberării condiţionate din executarea pedepsei de 5 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 2364 din 25.10.2012, dosar nr. 9811/122/2012 al Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin Decizia penală nr. 369/R din 13.12.2012 a Tribunalului Maramureş, din care a rămas de executat un rest de 437 de zile. În temeiul art. 40 CP modifică Sentinţa penală nr. 995 din 24.07.2015, dosar nr. 563/211/2015 al Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin Decizia penală nr. 1380 din 10.11.2015 a Curţii de Apel Cluj, în sensul că înlătură cele 437 zile închisoare adăugate pedepsei de 3 ani închisoare, pe care o repune în individualitatea ei. În temeiul art. 43 alin. 2, art. 39 alin. 1 lit. d CP, contopeşte pedepsele de 2.700 lei amendă, aplicată în prezenta cauză, cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 995 din 24.07.2015, dosar nr. 563/211/2015 al Judecătoriei Cluj-Napoca şi aplică pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 2.700 lei amendă. În temeiul art. 61 alin. 1 CP 1969, cu aplic. art. 5 CP, menţine revocarea liberării condiţionate din executarea pedepsei de 5 ani şi 2 luni închisoare dispusă prin Sentinţa penală nr. 995 din 24.07.2015, dosar nr. 563/211/2015 al Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin Decizia penală nr. 1380 din 10.11.2015 a Curţii de Apel Cluj. În temeiul art. 104 alin. 1, 2 CP adaugă la pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 2.700 lei amendă restul de pedeapsă rămas neexecutat de 437 zile, astfel că, în final aplică pedeapsa de 4 ani 2 luni 12 zile închisoare şi 2.700 lei amendă, cu executare. În temeiul art. 72 alin. 1 CP, deduce perioada în care inculpatul NĂSTASE VALERIU - LUCIAN a fost supus măsurii reţinerii, a arestării preventive şi cea executată începând cu data 18.12.2014 şi până la zi. În temeiul art. 43 alin. 1 CP, art. 45 alin. 1, alin. 3 lit. b, alin. 5 CP, prin contopire aplică inculpatului NĂSTASE VALERIU - LUCIAN pedeapsa complementară, a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b CP, pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c CP şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b CP, pedeapsă ce se va executa în condiţiile art. 65 alin. 3 CP. În temeiul art. 555 şi a art. 585 CPP anulează mandatul de executare a pedepsei emis anterior în baza Sentinţei penale nr. 995 din 24.07.2015, dosar nr. 563/211/2015 al Judecătoriei Cluj-Napoca şi dispune emiterea unui nou mandat pentru executarea pedepselor stabilite prin prezenta hotărâre. În temeiul art. 397 alin. 5 CPP, art. 19 alin. 1, art. 25 alin. 5 CPP, constată că infracţiunea prev. de art. 273 alin. 1 CP fiind de natură formală nu a produs prejudiciu, astfel că nu s-a exercitat acţiunea civilă în legătură cu această faptă. În temeiul art. 272 alin. 1, art. 274 alin. 1 CPP dispune ca plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 520 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu d-l. av. Moldovan Lorin să rămână în sarcina statului şi să se avanseze din fondurile Ministerului Justiţiei. În temeiul art. 398, art. 274 CPP obligă pe inculpatul NĂSTASE VALERIU - LUCIAN la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 320 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08.05.2016.
Hotarare 932/2017 din 08.05.2017Amână pronunţarea pentru data de 08.05.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.04.2017