M******* F***** V*****
InculpatÎn baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu aplic. art. 5 alin. 1 C.pen. şi art. 396 alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul M******* F***** V*****, la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 71 C.pen.1969 interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II-a), b C.pen.. În baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu aplic. art. 5 alin. 1 C.pen. şi art. 396 alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 71 C.pen.1969 interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II-a), b C.pen.. În baza art. 33 lit. b şi art. 34 lit. b C.pen.1969 aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 71 C.pen.1969 interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II-a), b C.pen.. În baza art. 861 C.pen.1969 dispune suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti pe o perioadă de 4 ani, termen de încercare, stabilit potrivit art. 862 C.pen.1969. În baza art. 71 alin. 5 C.pen.1969 suspendă executarea pedepsei accesorii. În baza art. 863 C.pen.1969 pune în vedere inculpatului să se supună măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor prevăzute de art. 863 alin. 1 lit. a) – d) C.pen.1969, respectiv: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 863 alin. 3 lit. e C.pen.1969 obligă inculpatul să nu conducă niciun autovehicul pe durata termenului de încercare. În baza art. 359 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 C.pen.1969, privind revocarea suspendării sub supraveghere, atenţionare ce va fi comunicată în scris inculpatului. În baza art. 359 alin. 1 teza a II-a şi alin. 2 C.proc.pen. va comunica în scris inculpatului măsurile de supraveghere la care este supus şi obligaţia pe care trebuie să o respecte. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 1000 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.06.2017.
Hotarare 305/2017 din 08.06.2017Amână pronunţarea la data de 08.06.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.05.2017Stabileşte pronunţarea la data de 25.05.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.05.2017faţă de neprezentarea inculpatului
Incheiere de sedinta din 06.04.2017