B******* E*****
InculpatÎn temeiul art. 348 raportat la art. 207 al. 4 şi 6 N. C. pr. pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului B******* E*****, , trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt calificat, prevăzută de art. 32 C. pen., raportat la art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. d, alin. 2 lit. b C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C. pen., şi menţine măsura arestării preventive a acestuia. În baza art. 346 alin. 2 N. C. pr. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 713/P/22.02.2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău privind pe acelaşi inculpat, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul B******* E*****. Ia act că inculpatul a fost asistat de apărător oficiu. În temeiul art. 275 al. 3 N. C. pr. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în ceea ce priveşte menţinerea măsurii preventive, în termen de 48 de ore de la comunicare. Definitivă cu privire la începerea judecăţii. Pronunţată în camera de consiliu azi, 31.03.2016, ora 16.00.
349/2016 din 31.03.2016