A******* I**** C*********
InculpatAdmite sesizarea din oficiu cu privire la înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu măsura arestării preventive şi în consecinţă: În temeiul art. 215 alin. 7 C.p.p. raportat la art. 242 alin. 3 C.p.p. cu referire la art. 223 alin.2 C.p.p., înlocuieşte măsura preventivă a controlului judiciar luată prin Încheierea nr. 640/04.12.2015, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 2563/206/2015/a7, astfel cum a fost modificată prin Încheierea nr. 26/25.01.2016 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr.2563/206/2015/a8, menţinută prin Încheierea din data de 09.03.2016 a Judecătoriei Suceava, faţă de inculpatul A******* I**** C*********, fără antecedente penale, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de încercare de a determina săvârşirea unei infracţiuni prevăzută de art. 370 C.pen., cu măsura arestării preventive. În temeiul art. 202 C.p.p. raportat la art. 223 alin. 2 C.p.p. şi art. 238 C.p.p., dispune arestarea preventivă a inculpatului A******* I**** C*********, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de încercare de a determina săvârşirea unei infracţiuni prevăzută de art. 370 C.pen., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare efectivă a mandatului de arestare preventivă. În temeiul art. 230 alin. 1 C.p.p., dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile pe numele inculpatului A******* I**** C*********, la momentul rămânerii definitive a prezentei încheieri. Respinge cererea formulată de inculpat, prin apărător ales, de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu, ca neîntemeiată. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31.03.2016, ora 14.20.
Incheiere finala dezinvestire din 31.03.2016În baza art. 391 alin.1 C.p.p. fixează termen pentru pronunţare la data de 31.03.2016. pronunţată în şedinţa publică, azi, 30.03.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.03.2016Având în vedere cererea formulată de apărătorul inculpatului, respectiv de a se emite adrese către Poli?ia comunei Vama ?i către Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc pentru a comunica dacă pe rolul acestor institu?ii există înregistrate dosare în care numitul A******* I**** C********* are calitatea de persoană vătămată ?i numi?ii Popescu Ilie Adrian, Vaman Mihăi?ă Gabriel au calitatea de suspect/inculpat sau martori, urmează a admite această solicitare, Apreciind că este utilă pentru solu?ionarea cauzei penale având ca obiect înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive, în raport de consecin?ele admiterii unei astfel de sesizări pentru libertatea inculpatului, audierea nemijlocită a numi?ilor Popescu Ilie Adrian, Vaman Mihăi?ă Gabriel ?i Baltag Maria Daniela, urmează a încuviin?a din oficiu administrarea probei testimoniale cu ace?ti martori, urmând a fi cita?i pentru termenul viitor, D I S P U N E : Amână judecarea cauzei la data de 30.03.2016, ora 12.00, sala 104, pentru când inculpatul are termenul în cunoştinţă. Se citează în calitate de martori pe numi?ii Popescu Ilie Adrian, Vaman Mihăi?ă Gabriel ?i Baltag Maria Daniela cu mandate de aducere. Admite cererea formulată de apărătorul inculpatului de emitere a adreselor mai sus men?ionate. Se emite adresă către Poli?ia comunei Vama pentru a comunica dacă pe rolul acestor institu?ii există înregistrate dosare în care numitul A******* I**** C********* are calitatea de persoană vătămată ?i numi?ii Popescu Ilie Adrian, Vaman Mihăi?ă Gabriel au calitatea de suspect/inculpat sau martori. Se emite adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc pentru a comunica dacă pe rolul acestor institu?ii există înregistrate dosare în care numitul A******* I**** C********* are calitatea de persoană vătămată ?i numi?ii Popescu Ilie Adrian, Vaman Mihăi?ă Gabriel au calitatea de suspect/inculpat sau martori. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 28.03.2016.
Incheiere de sedinta din 28.03.2016I N S T A N Ţ A În vederea respectării dreptului la apărare garantat de art. 6 CEDO, Pentru a permite inculpatului A******* I**** C********* ca la soluţionarea prezentei cereri să fie asistat de apărătorii aleşi ai acestuia, urmează să admită solicitarea inculpatului formulată prin apărătorul substituent, D I S P U N E : Amână judecarea cauzei la data de 28.03.2016, ora 11.45, sala 306, pentru când inculpatul are termenul în cunoştinţă. Admite cererea formulată de apărătorul substituent, respectiv de a se acorda un nou termen de judecată în vederea pregătirii apărării. Se va lua legătura telefonic cu apărătorii aleşi ai inculpatului, respectiv av. Bulboacă Ioan şi av.Catargiu Adrian pentru a-i înştiinţa despre termenul de judecată acordat în prezenta cauză. Pune în vedere să se prezinte inculpatului A******* I**** C********* să se prezinte la termenul viitor. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 25.03.2016.
Incheiere de sedinta din 25.03.2016