Z****** R***
Apelant InculpatD******** I****
Apelant Parte civilăP******** D* P* L**** T********* B****
Reprezentant legalPrin rezoluţia din 29.11.2016 s-a stabilit termen pentru verificarea măsurii preventive pentru 09 decembrie 2016 - ora 09:00, sala de şedinţă nr. 4, subsol.
În baza art. 421 punctul 1 litera b Cod procedură penală, respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Z****** R*** împotriva sentinţei penale nr. 185 din 01.11.2016 a Tribunalului Bihor. În baza art. 421 punctul 2 litera a Cod procedură penală, admite apelurile declarate de P******** D* P* L**** T********* B**** şi partea civilă D******** I**** Iuliana împotriva aceleiaşi sentinţe penale, pe care o desfiinţează în parte, în sensul că: Înlătură dispoziţiile de condamnare a inculpatului Z****** R*** în baza Codului penal din 1968 şi de aplicare a pedepselor complementare şi accesorii în baza aceluiaşi cod. În baza art. 5 Cod penal, cu aplicarea deciziei nr. 265/06.05.2014 a Curţii Constituţionale, reţine că pentru inculpatul Z****** R*** este mai favorabilă legea penală nouă, în vigoare din data de 01.02.2014, cu încadrarea juridică prevăzută de art. 188 alineat 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 alineat 1 lit. a Cod penal şi art. 76 alineat 1 Cod penal, texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpatul Z****** R*** la o pedeapsă de: - 10 (zece) ani închisoare în regim privativ de libertate. În temeiul art. 67 Cod penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute la art. 66 alin 1 lit. a şi b Cod penal cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 3 ani, calculată potrivit art. 68 Cod penal. În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatului exerciţiul aceloraşi drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie. Reformează dispoziţia instanţei de fond cu privire la deducerea măsurilor preventive în sensul că în baza art. 404 alineat 4 lit a Cod de procedură penală rap. la art. 72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive din data de 16.11.2015 până la data de 23.11.2015 inclusiv. Reformează dispoziţia instanţei de fond cu privire la plata daunelor materiale către partea civilă D******** I**** Iuliana în sensul că: - obligă inculpatul Z****** R*** la plata către partea civilă D******** I**** Iuliana a sumei de 5.443 lei cu titlu de daune materiale; - obligă inculpatul să plătească aceleiaşi părţi civile suma de 23.568 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în baza art 276 alineat 1 şi 2 Cod de procedură penală. Înlătură dispoziţia instanţei de fond de confiscare specială a briceagului de culoare maro şi dispune păstrarea şi conservarea acestuia la camera de corpuri delicte a Tribunalului Bihor conform art 164-168 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii. În baza art 276 Cod de procedură penală, obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel. În baza art. 275 alineat 2 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare în apel, restul cheltuielilor judiciare în apel rămânând în sarcina statului în baza art. 275 alineat 3 Cod procedură penală. DEFINITIVĂ. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.12.2016. Cu opinia separată a judecătorului Mihail Udroiu în sensul: respingerii ca nefondate a apelurilor declarate de P******** D* P* L**** T********* B**** şi de partea civilă D******** I**** Iuliana împotriva sentinţei penale nr. 185 din 01.11.2016 pronunţate de Tribunalul Bihor, respectiv al admiterii apelului declarat de inculpatul Z****** R***, desfiin?ării, în parte, a sentin?ei penale apelate, re?inerii ca lege penală mai favorabilă a Codului penal din 2009, dispunerii achitării inculpatului Z****** R*** cu privire la acuza?ia de comitere a infracţiunii de omor prevăzute de art. 188 Cod penal 2009 [în baza art. 396 alin. (5) Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. d) teza a II-a Cod procedură penală cu referire la art. 26 alin. (1) Cod penal 2009] ca urmare a re?inerii excesului neimputabil de apărare precum ?i al reducerii cuantumului daunelor morale stabilite de prima instan?ă a fi plătite de inculpat păr?ii civile D******** I**** Iuliana în scopul ca acestea să aibă natura unei indemnizaţii adecvate şi echitabile potrivit art. 1360 alin. (2) din Cod civil ca urmare a re?inerii culpei preponderente a victimei Dumbrovan Mihai. 2ex.
Opinieseparata din 21.12.2016Având în vedere faptul că nu s-a putut întruni unanimitatea cu privire la soluţia ce se impune a se pronunţa în cauză, dezbaterea apelurilor se va relua în complet de divergenţă, sens în care se repune cauza pe rol, cu termen de judecată stabilit pentru data de 21 decembrie 2016 - ora 10:00, sala de şedinţă nr. 4, subsol.
Incheiere de sedinta din 14.12.2016În baza art. 362 alin. (2) Cod procedură penală raportat la art. 208 alin. (5) Cod procedură penală menţine ca legală şi temeinică măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Z****** R***. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 09.12.2016.
Incheiere de sedinta din 09.12.2016În baza art. 68 din Codul de procedură penală coroborat cu art. 64 alin. 4 din Codul de procedură penală, ADMITE declaraţia de abţinere formulată de domnul judecător FILIMON FLORIN privind soluţionarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 2568/111/2016 al Curţii de Apel Oradea. Fără cale de atac. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi data de 05 decembrie 2016.
Incheiere abtinere din 05.12.2016