V********* P**** A***
InculpatS***** D******
InculpatM*** F*****
InculpatV********* P**** A****** C****** A***** M********
InculpatAdmite propunerea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui. În temeiul art. 234 şi urm. Cod procedură penală raportat la art. 202, art. 223 alin. 2 şi art. 233 Cod procedură penală, prelungeşte durata măsurii arestării preventive dispusă prin Încheierea nr. 9/CPP din data de 30.03.2016 a Judecătoriei Vaslui, în baza căreia a fost emis M.A.P. nr. ¬¬¬¬8/U/NCPP la data de 30.03.2016, măsură luată faţă de inculpatul M*** F*****, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 228 alin.1, art.229 al.1 lit.b,c,d,e al.2 lit.b Cod penal cu apl. art.41 al.1 C.pen. şi a art.77 lit.a C.pen, pe o perioadă de ¬¬¬¬¬¬30 zile, începând cu data de 29.04.2016 şi până la data de 28.05.2016, inclusiv. În temeiul art. 234 şi urm. Cod procedură penală raportat la art. 202, art. 223 alin. 2 şi art. 233 Cod procedură penală, prelungeşte durata măsurii arestării preventive dispusă prin Încheierea nr. 9/CPP din data de 30.03.2016 a Judecătoriei Vaslui, în baza căreia a fost emis M.A.P. nr. ¬¬¬¬6/U/NCPP la data de 30.03.2016, măsură luată faţă de inculpatul Vlădăreanu Petre-Alin, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 48 raportat la art. 228 alin.1, art.229 al.1 lit.b,c,d,e al.2 lit.b Cod penal cu apl. art.77 lit.a C.pen, pe o perioadă de ¬¬¬¬¬¬30 zile, începând cu data de 29.04.2016 şi până la data de 28.05.2016, inclusiv. În temeiul art. 234 şi urm. Cod procedură penală raportat la art. 202, art. 223 alin. 2 şi art. 233 Cod procedură penală, prelungeşte durata măsurii arestării preventive dispusă prin Încheierea nr. 9/CPP din data de 30.03.2016 a Judecătoriei Vaslui, în baza căreia a fost emis M.A.P. nr. ¬¬¬¬7/U/NCPP la data de 30.03.2016, măsură luată faţă de inculpatul S***** D******, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 228 alin.1, art.229 al.1 lit.b,c,d,e al.2 lit.b Cod penal cu apl. art.41 al.1 C.pen. şi a art.77 lit.a C.pen, pe o perioadă de ¬¬¬¬¬¬30 zile, începând cu data de 29.04.2016 şi până la data de 28.05.2016, inclusiv. Constată că inculpaţii M*** F*****, S***** D****** şi Vlădăreanu Petre-Alin au fost asistaţi de avocaţi aleşi. În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 32,5 lei reprezentând 25 % onorariu avocat desemnat din oficiu pentru inculpatul S***** D******-av. Grigoraş Emanuel (deleg. nr.502/21.04.2016), va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în Camera de Consiliu, azi, 21.04.2016, ora 15,30.
Incheiere masuri preventive faza de UP din 21.04.2016