C****** R***
InculpatÎn baza art. 485 alin. 1 lit. a, raportat la art. 480 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 10 mai 2016 între procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Arad şi inculpatul C****** R***. În baza art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, condamnă inculpatul la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 120 zile-amendă. În baza art. 61 Cod penal, suma corespunzătoare unei zile-amendă este stabilită la 10 lei, inculpatul urmând să plătească suma totală de 1.200 lei. Atrage atenţia inculpatului că, în conformitate cu dispoziţiile art. 63 Cod penal, în cazul neexecutării cu rea-credinţă a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate va fi înlocuit cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 272 Cod procedură penală, dispune virarea sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Arad. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 9 iunie 2016.
Hotarare 207/2016 din 09.06.2016