L***** F* E**** C*****
InculpatS* T** S****** S**
Parte civilăG***** A****** I*****
Parte civilăÎn temeiul art. 346 alin. (1) Cod procedură penală, constată legalitatea Rechizitoriului din data de 04.11.2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, legalitatea administrării probelor şi actelor de urmărire penală efectuate în dosarul nr. 5348/P/2016. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul LEONTE ELVIS-COSTIN, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt, prevăzută de art. 228 alin. (1) Cod penal şi furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. d) alin. (2) lit. b) Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) Cod penal. Fixează termen de judecată la data de 23.03.2017. Se citează inculpatul şi persoanele vătămate (cu menţiunea că se poate constitui parte civilă până la începerea cercetării judecătoreşti), respectiv se solicită DGPMB eliberarea copiei cazierului judiciar actualizat al inculpatului Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 27.02.2017.
159 din 27.02.2017