S********* S******
ReclamantP**** R*************** J********
PârâtI***** -********** P************** B*******
PârâtV**** M***** -********** A************* N******** A P**********
PârâtD******* -********** P************** B*******
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului MINISTERUL JUSTIŢIEI reprezentat prin ministru şi pe cale de consecinţă respinge ca inadmisibilă cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât. Respinge, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul SANDULESCU SORINEL în contradictoriu cu pârâţii Directorul Penitenciarului Botoşani — Cristian Ieremie, Directorul adjunct al Penitenciarului Botoşani - Dănuţ Daniliuc şi Directorul General al ANP - Marius Vulpe, având ca obiect „obligaţia de a face”. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Botoşani.. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11.01.2017.
Hotarare 49/2017 din 11.01.2017Admite cererea de acordare a ajutorului judiciar formulată de reclamantul S********* S******. Dispune acordarea de ajutor public judiciar sub forma prevăzută de art. 6 lit. d din O.U.G. nr. 51/2008 în sensul că scuteşte pe reclamant de obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina sa în cuantum de 50 lei. Fără cale de atac. Dată în Camera de Consiliu azi 03.11.2016.
Incheiere de sedinta din 03.11.2016