S********* C********* D*****
ReclamantC***** S****** M******** B********
PârâtRespinge excepţia necompetenţei materiale şi excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti în soluţionarea cauzei invocată de către pârât ca neîntemeiate. Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de către pârât ca neîntemeiată. Admite cererea astfel cum a fost restrânsă. Califică „ Contractul de pregătire sportivă” nr. 496/29.01.2016 încheiat între C***** S****** M******** B******** şi Constantin-Daniel Statulescu ca fiind un contract individual de muncă. Anulează Decizia nr. 2793/08.06.2016 emisă de intimată. Obligă intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta de la data concedierii (13.06.2016) până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Constată ca fiind rămas fără obiect capătul de cerere privitor la plata salariilor restante datorate până la data concedierii. Ia act de faptul că reclamantul va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu apel în 10 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Bucureşti-Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi Asigurări sociale. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.02.2017.
Hotarare 986/2017 din 13.02.2017Amână pronunţarea pentru 13.02.2017. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.02.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.02.2017Amână pronunţarea pentru 06.02.2017. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.01.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.01.2017Amână cauza pentru administrarea probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 05.12.2016Respinge excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei. Stabileşte termen pentru continuarea judecării cauzei la data de 05.12.2016 cu citarea părţilor. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.11.2016.
Incheiere de sedinta din 07.11.2016Respinge excepţia necompetenţei materiale a instanţei. Stabileşte termen pentru continuarea judecării cauzei la data de 07.11.2016 cu citarea părţilor. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.10.2016.
Incheiere de sedinta din 10.10.2016