G******** R***** A********
InculpatT****** D******* - L* C****** A***** S***** A**********
Parte civilăM******** O***
Parte civilăS******* J******* D* U****** P***** N****
Parte civilăS******** D* A******** N****
Parte civilăÎn baza art. 192 alin. 1 şi 2 C.pen. corob. cu art. 396 alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul G******** R***** A********, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În baza art. 67 alin.1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit.a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) ?i b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) C.pen., pe o durată de 2 ani. În baza art. 65 C.pen. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit.a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) ?i b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) C.pen.. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Iaşi, pe un termen de supraveghere de 3 ani, stabilit conform art. 92 C.pen.. În baza art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal, pedeapsa complementară urmează să se execute începând cu data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 93 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) C.pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Iaşi. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe durata termenului de supraveghere de 3 ani, inculpatul va presta muncă în folosul comunităţii, în cadrul Bibliotecii Jude?eane Gh. Asachi Iaşi sau în cadrul Direc?iei de Asisten?ă Comunitară - Consiliul Local Ia?i, pe o perioadă de 60 de zile, în condiţiile art. 57 din Legea nr. 253/2013. În baza art. 404 alin. 2 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere cu consecin?a executării pedepsei în regim privativ de libertate, în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere, neexecutării obligaţiei impuse, neîndeplinirii obligaţiilor civile sau săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art.7 din Legea nr. 76/2008 modif. la data de 01.02.2014 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat urmând ca, în temeiul art. 5 pct. 5 din Legea nr. 76/2008, modif. la data de 01.02.2014 , inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. În baza art. 397 alin. 1 C.proc.pen., art. 25 alin. 1 C.proc.pen., art. 1357 şi urm. C.civ., art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 şi Ordinul 14/2011 al CSA, admite în parte acţiunile civile ?i obligă partea responsabilă civilmente SOCIETATEA DE ASIGURARE-REASIGURARE CITY INSURANCE S.A., cu sediul în Bucureşti, str. Constantin Aricescu, nr. 5-7, parter-demisol, sector 1, număr de ordine în Registrul Comerţului J40/3150/1998, C.U.I. 10392742 la plata următoarelor despăgubiri civile: - către partea civilă Todosia Dragomir (tată), suma de 40.000 lei reprezentând despăgubiri materiale şi suma de 400.000 lei, reprezentând daune morale; - către partea civilă Todosia Ştefania (mamă, suma de 400.000 lei, reprezentând daune morale; - către partea civilă Todosia Daniela (soră),suma de 400.000 lei, reprezentând daune morale; - către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Neamţ, cu sediul în Piatra Neamţ, str. Dimitrie Leonida, nr. 151, jud. Neamţ, suma de 1752,4 lei, reprezentând despăgubiri materiale; - către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţe „Prof. Dr. N. Oblu” Iaşi, cu sediul în mun. Iaşi, str. Ateneului, nr. 2, jud. Iaşi, suma de 69.765,67 lei, reprezentând despăgubiri materiale; - către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţe Târgu Mureş, cu sediul în Târgu Mureş, str. Gheorghe Marinescu, nr. 50, judeţ Mureş, suma de 120.625,73 lei, precum şi plata dobânzii legale, calculată de la data de 10.10.2014, până la plata efectivă a debitului, reprezentând despăgubiri materiale. În baza art. 274 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1900 lei (din care 1800 lei în cursul urmăririi penale) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Ia act că inculpatul a fost asistat de către avocat ales. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.06.2016.
Hotarare 87/2016 din 10.06.2016Pentru deliberare şi pronunţare.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.06.2016Pentru deliberare şi pronunţare.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.05.2016Pentru citarea asiguratorului.
Incheiere de sedinta din 10.05.2016