P** S*****
InculpatRespinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul P** S*****, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă faptă prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006, împotriva Ordonanţei procurorului emisă la data de 04.01.2016 în dosar nr.663/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud prin care s-a dispus prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de petent, respectiv cererea de revocare a măsurii de prelungire a controlului judiciar sau, în subsidiar, de modificare a măsurii controlului judiciar în sensul înlocuirii obligaţiei petentului de a nu părăsi limitele teritoriale ale judeţului Bistriţa - Năsăud , cu obligaţia de a nu părăsi limita teritorială a României ori limita teritorială a judeţelor Bistriţa-Năsăud şi Cluj. Obligă pe petent să plătească statului suma de 70lei cheltuieli judiciare. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 12 ianuarie 2016.
Incheiere masuri preventive faza de UP 3/2016 din 12.01.2016