S**** I**
InculpatD**** A******
Parte vătămatăPotrivit art. 278 alin. 1 Cod procedură penală, dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul dispozitivului sentinţei penale nr. 1061/24.05.2017 pronunţată în dosarul nr. 26.056/233/2016 al Judecătoriei Galaţi, în sensul că, la domiciliul inculpatului S**** I** se va citi blocul B4 în loc de B9, cum în mod greşit a fost reţinut.
Incheiere indreptare eroare materiala din 15.06.2017Condamnă pe inculpatul S**** I** la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de ameninţare, prevăzută de art. 206 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă săvârşită la data de 12.06.2016). Potrivit art. 67 alin 1 Cod penal, raportat la art. 66 alin. 1 lit. a , b, n din Codul penal aplică inculpatului S**** I** pedepsele complementare constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi interzicerea exercitării dreptului de a comunica în orice mod cu persoana vătămată D**** A****** şi de a se apropia de aceasta la mai puţin de 50 de metri, pe o perioadă de 3 ani. Potrivit art. 65 alin 1 din Codul penal aplică inculpatului S**** I** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b,n din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. Condamnă pe inculpatul S**** I** la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă săvârşită la data de 12.06.2016). În baza art. 38 alin. 2 – art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele aplicate în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 luni închisoare, la care se adaugă sporul de 1 lună şi 20 zile închisoare, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 6 (şase) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare. Potrivit art. 45 Cod penal cu referire la art. 67 alin 1 Cod penal, raportat la art. 66 alin. 1 lit. a , b, n din Codul penal aplică inculpatului S**** I** pedepsele complementare constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi interzicerea exercitării dreptului de a comunica în orice mod cu persoana vătămată D**** A****** şi de a se apropia de aceasta la mai puţin de 50 de metri, pe o perioadă de 3 ani. Potrivit art. 45 Cod penal cu referire la art. 65 alin 1 din Codul penal aplică inculpatului S**** I** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b,n din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gala?i, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Galaţi. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul D.G.A.S.P.C. Galaţi sau în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Galaţi, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare, sub coordonarea Serviciului de Proba?iune Gala?i. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, în referire la art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind situa?iile care atrag revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvâr?irea unei noi infrac?iuni în termenul de supraveghere ?i neîndeplinirea cu rea-credin?ă a măsurilor, obliga?iilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre. Potrivit art. 274 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul S**** I** la plata sumei de 210 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 60 lei aferentă urmăririi penale.
Hotarare 1061/2017 din 24.05.2017Amana pronuntarea la data de 24.05.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.05.2017Pentru pregatirea apararii; Termen: 09.05.2017 Sala 1
Incheiere de sedinta din 04.04.2017