K**** M***** C*******
InculpatÎn baza art. 228 alin. 1-229 alin. 1 lit. e Cod penal raportat la art. 396 alin. 10 Cod proc. penală, cu aplicarea 41 alin. 1 Cod penal şi art. 43 alin. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul K**** M***** C*******, date... la pedeapsa închisorii de 1 (unu) an şi 2 (două) luni pentru săvâr?irea faptei de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie. În baza art. 67 alin. 1 C.pen. interzice, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 1 (un) an după executarea pedepsei cu închisoarea, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. interzice, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a., b. C.pen., ce urmează a se executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate. Conform art. 38 alin. 1 Cod penal constată că infrac?iunea pentru săvâr?irea căreia inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză (infracţiune comisă în data de 15.04.2016) este concurentă cu infrac?iunile pentru săvâr?irea cărora inculpatul a fost condamnat prin sentin?a penală nr. 553/13.12.2016 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucure?ti, îndreptată prin încheierea de ?edin?ă din data de 10.01.2017, definitivă prin decizia penală nr. 434/20.03.2017 a Cur?ii de Apel Bucure?ti – sec?ia I penală (infracţiuni comise în datele de 27.04.2016. 04.06.2016 şi, în formă continuată, în 11.06.2016 şi 14.06.2014). Descontope?te pedeapsa de 1 an ?i 3 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentin?a penală nr. nr. 553/13.12.2016 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucure?ti, îndreptată prin încheierea de ?edin?ă din data de 10.01.2017, definitivă prin decizia penală nr. 434/20.03.2017 a Cur?ii de Apel Bucure?ti – sec?ia I penală în pedepsele ei componente pe care le repune în individualitatea lor astfel: - Pedeapsa închisorii de 9 luni pentru săvâr?irea infrac?iunii de furt prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod Penal, cu referire la art. 396 alin. 10 Cod proc pen. ?i cu aplicarea art. 43 alin. 5 Cod penal, ?i pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b Cod Penal pe 1 (un) an. - Pedeapsa închisorii de 9 luni pentru săvâr?irea infrac?iunii de furt prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod Penal, cu referire la art. 396 alin. 10 Cod proc pen. ?i cu aplicarea art. 43 alin. 5 Cod penal, ?i pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b Cod Penal pe 1 (un) an. - Pedeapsa închisorii de 9 luni pentru săvâr?irea infrac?iunii de furt prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod Penal, cu referire la art. 396 alin. 10 Cod proc pen. ?i cu aplicarea art. 43 alin. 5 Cod penal, ?i pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b Cod Penal pe 1 (un) an. În baza aret. 40 alin1 Cod penal şi art. art. 38 alin. 1 C. pen. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C.p. contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta cu cele trei pedepse de câte 9 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 2 luni închisoare, sporită cu o treime din totalul celorlalte pedepse (1/3 * 27 de luni = 9 luni), urmând a executa în final pedeapsa de 1 (unu) an ?i 11 (unsprezece) luni închisoare. În temeiul art. 67 alin. 1 ?i art. 45 alin.3 lit. a Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a ?i b Cod penal pe durata de 1 an, ce urmează a se executa după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate. În temeiul art. 65 alin. 1 raportat la art. 45 alin. 5 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesoria a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a., b. C.pen., ce urmează a se executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate. În baza art. 40 alin. 3 Cod penal deduce re?inerea din 22.06.2016 (1 zi), arestul la domiciliu din data de 02.08.2016 până la punerea în executare a MEPI 1928/20.03.2017, precum ?i durata încarcerării din 20.03.2017 la zi. Dispune anularea MEPI nr. 1928/20.03.2017 (emis în baza Sentinţei penale nr. 553/13.12.2016, îndreptată prin încheierea de şedinţă din data de 10.01.2017) al Sectorului 6 Bucureşti. Dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii. În baza art. 25 alin.1 Cod proc pen ia act că S.C. SEPHORA COSMETICS ROMANIA S.A. nu s-a constituit parte civilă. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 700 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat (urmărire penală, camera preliminară şi judecată). În temeiul art. 274 alin 1 teza finală Cod proc penală, onorariul suma de 520 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpat, avocat Panaitescu Daniela (camera preliminară şi judecată, f. 9), urmează a fi înaintat din fondurile Ministerului Justi?iei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.04.2017.
Hotarare 197/2017 din 12.04.2017stabileşte termen în vederea deliberării la data de 12.04.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.03.2017lipsă nejustificată inculpat
Incheiere de sedinta din 01.03.2017