Dosar 2618/112/2016 din 22.12.2016

acţiune în constatare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2618/112/2016
Data dosar:
22.12.2016
Instanta:
Tribunalul Bistrița Năsăud
Departament:
SECŢIA a II-a CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
acţiune în constatare
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.06.2017 la ora 9:00

    Complet: C3* CA- NCPC
  • Admite cererea

    Admite acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamnantul C.O.în contradictoriu cu pârâtul I.P.J.BN şi, în consecinţă:Constată că a intervenit încetarea de drept a măsurii suspendării dreptului de deţinere, respectiv de port şi folosire a armelor letale supusă autorizării, măsură dispusă în sarcina reclamantului prin Dispoziţia nr. 208446 din 30.10.2015 emisă de Şeful Inspectoratului De Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.Ia act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. 2 C.P.C, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 09.06.2017

    Hotarare 534/2017 din 09.06.2017
  • Sedinta din data de 26.05.2017 la ora 9:00

    Complet: C3* CA- NCPC
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 09.06.2017 cu menţiunea că soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.05.2017
  • Sedinta din data de 12.05.2017 la ora 9:00

    Complet: C3* CA- NCPC
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 26.05.2017 cu menţiunea că soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.05.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD