P** Z****** A******** S****
CreditorS* C****** M****** M** A* 2*** S**
DebitorAdmite cererea de chemare în judecată, având ca obiect ordonan?ă de plată, formulată de creditoarea P.F.A. Zsetkei Alexandru Sorin, în contradictoriu cu debitoarea S.C. Centrul Medical Med AS 2003 S.R.L. Obligă debitoarea la plata în favoarea creditoarei a sumei de 8.250 lei cu titlu de c/val servicii prestate aferent perioadei iunie – octombrie 2015, în temeiul contractului de prestări servicii P.F.A. nr.874 din 29.05.2015, conform facturilor fiscale ataşate cererii, toate acestea într-un termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri. Obligă debitoarea la plata în favoarea creditoarei a sumei de 960 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de cerere în anulare, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.01.2017.
Hotarare 681/2017 din 30.01.2017Instanţa, constatând că au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, dispune următoarele: • Fixează primul termen de judecată la data de 30.01.2017, pe C1 Civil, pentru când se vor cita părţile, în modul următor: - se va cita debitoarea, cu o copie de pe cererea de chemare în judecată şi de pe înscrisurile ataşate acesteia, cu următoarele menţiuni: - de a depune în mod obligatoriu întâmpinare, cu cel pu?in 3 zile înaintea termenului de judecată, sub sanc?iunea considerării de către instan?ă a faptului nedepunerii întâmpinării, fa?ă de împrejurările cauzei, ca o recunoa?tere a preten?iilor creditorului, conform art.1.019 alin.3 C.pr.civ.; - de a alătura întâmpinării înscrisurile pe care se sprijină, în copii certificate conform cu originalul, potrivit dispoziţiilor art.150 alin.1 şi alin.2 C.pr.civ. - se va cita creditorul, cu men?iunea că eventuala întâmpinare din partea debitorului nu se comunică, urmând a lua cuno?tin?ă de cuprinsul acesteia de la dosarul cauzei.
Măsuri dispuse pentru verificarea cererii de chemare în judecată şi regularizarea acesteia conform art.194 – 197 C.pr.civ. Se citează creditoarea, cu următoarele menţiuni: • să depună la dosar dovada calităţii de reprezentant legal (al creditoarei), în forma prevăzută la art.151 alin.5 C.pr.civ., şi anume, în copie, un extras din registrul public în care este menţionată împuternicirea reprezentantului legal (extras O.N.R.C.), având în vedere, în acest sens, inclusiv dispoziţiile O.U.G. nr.44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale; • să procedeze la efectuarea completărilor şi/sau a modificărilor dispuse de către instanţa de judecată în termen de 10 zile de la primirea comunicării, sub sancţiunea anulării cererii, conform art.200 alin.3 C.pr.civ., neîndeplinirea cerinţelor prevăzute la art.194-197 C.pr.civ., privind completarea sau modificarea cererii, în termenul sus-arătat, atrăgând anularea cererii. Termen administrativ – 20.12.2016, pe C1 – civil Adm. (fără prezenţa părţilor)