I*** A******** A** M****
PetentÎn temeiul art. 425/1 al. 7 pct. 2 lit. a C.p.pen. admite contestaţia formulată de condamnata IAAM, deţinută în prezent în Penitenciarul Gherla împotriva sentinţei penale nr.1307/08.08.2016 a Judecătoriei Gherla, pe care o desfiinţează în întregime. Pronunţând o nouă hotărâre, admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Gherla cu privire la condamnata IAAM, deţinută în prezent în Penitenciarul Gherla Dispune liberarea condiţionată a condamnatei IAAM, deţinută în prezent în Penitenciarul Gherla din executarea pedepsei de 2 ani, 2 luni şi 9 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 117/2015 a Judecătoriei Mediaş. Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatei IAAM, dacă nu este arestată în altă cauză.Stabileşte în favoarea Baroului de Avocaţi Cluj suma de 130 lei reprezentând onorariul avocaţial parţial din oficiu (cuvenit av.HB), sumă care se avansează din FMJ.În temeiul art. 275 al. 3 C.p.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din 19.09.2016.
Hotarare 364/2016 din 19.09.2016