Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite excepţia perimării invocată din oficiu de către instanţă. Constată că a intervenit perimarea în ceea ce priveşte cererea de chemare în judecată formulată de către contestatorii ROMAN HAINALKA şi ROMAN AUGUSTIN cu domiciliul procesual ales, în contradictoriu cu intimata OTP FAKTORING ZRT cu sediul procesual ales, având ca obiect „contestaţie la executare”. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Reghin. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 16 martie 2022.
Hotarare 176/2022 din 16.03.2022în temeiul art. 413 al.1 pct. 1 Cod procedură civilă, suspendă soluţionarea acţiunii civile având ca obiect contestaţie la executare formulată de contestatorii Roman Hainalka şi Roman Augustin, în contradictoriu cu intimata OTP FAKTORING ZRT, până la soluţionarea definitivă a cauzei înregistrată sub nr. de dosar 3888/289/2016 al Judecătoriei Reghin având ca obiect darea în plată. - cu drept de recurs, în mod separat, pe toată perioada suspendării cursului judecării procesului,
Incheiere suspendare din 22.02.2017