S********* G******* A******** S***
ReclamantM***** N******* L****
PârâtAdmite acţiunea soluţionată pe calea dreptului comun, formulată şi precizată de reclamanta SC GROUPAMA ASIGURĂRI SA împotriva pârâtei M***** N******* L****. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1961,64 lei reprezentând contravaloare daune. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 626,31 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Argeş. Cererea de apel se depune la Judecătoria Câmpulung. Pronunţată în şedinţă publică azi, 31 mai 2017.
Hotarare 1328/2017 din 31.05.2017Ia act că nu s-au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză Zipişi Gheorghe, realizat în prezenta cauză. Reţinând apărarea pârâtei, potrivit căreia a achitat până în prezent reclamantei suma de 1600 lei în contul dosarului de daună, precum şi înscrisurile depuse de pârâtă, instanţa dispune emiterea unei adrese către reclamantă prin intermediul căreia să comunice expres şi explicit suma pe care o mai pretinde în cadrul prezentului demers judiciar de la pârâtă, având în vedere chitanţele de depunere numerar ataşate la prezenta, sub sancţiunea suspendării judecăţii cauzei. Fixează un nou termen de judecată în şedinţă publică la data de 31 mai 2017. Cu cale de atac numai odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 aprilie 2017.
Incheiere de sedinta din 19.04.2017Amână cauza pentru respectarea principiului continuităţii titularului completului de judecată C9 civil, căruia i-a fost repartizată aleatoriu cauza şi pentru care s-a constatat imposibilitatea de participare la acest termen de judecată, precum şi pentru a da posibilitatea părţilor să studieze raportul de expertiză Zipişi Gheorghe. Fixează termen de judecată la data de 19 aprilie 2017. Cu cale de atac numai odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 martie 2017.
Incheiere de sedinta din 15.03.2017Emite o nouă adresă către ing. Zipişi Gheorghe pentru a lua toate măsurile ce se impun în vederea efectuării raportului de expertiză tehnică potrivit celor dispuse anterior şi să-l depună la dosar în termenul stabilit de lege - art. 336 (1) C.pr.civ., urmând ca citarea părţilor să se efectueze prin scrisoare recomandată cu conţinut declarat şi confirmare de primire, potrivit dispoziţiilor art. 335 (1) C.pr.civ. şi cu menţiunea că pârâta s-a prezentat la prezentul termen de judecată şi a arătat că nu a ştiut să răspundă convocării, dar a achitat partea sa din onorariul de expert cu chitanţa nr. 8000220/1/27.01.2017. Dispune emiterea unei adrese către reclamantă pentru a comunica dacă a primit anumite sume de bani depuse de pârâtă şi dacă îşi menţine pretenţiile astfel cum le-a promovat; de asemenea, îi va pune în vedere să achite partea sa de onorariu pentru realizarea expertizei, astfel cum s-a dispus anterior, sub sancţiunea suspendării cauzei. Fixează un nou termen de judecată în şedinţă publică la data de 15 martie 2017. Cu cale de atac numai odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 8 februarie 2017.
Incheiere de sedinta din 08.02.2017Încuviinţează la solicitarea reclamantei proba cu înscrisuri. Faţă de apărările pârâtei, încuviinţează la solicitarea acesteia proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu doi martori. Din oficiu dispune efectuarea unei expertize auto având ca obiective: - stabilirea mecanismului de producere a evenimentului rutier ce face obiectul procesului verbal de constatare a contravenţiei seria CP nr. 8584980 din 5.08.2015; - stabilirea normelor ce reglementează circulaţia pe drumurile publice care au fost încălcate, precum şi, din examinarea înscrisurilor întocmite la momentul protocolării accidentului rutier şi a celorlalte înscrisuri prezentate de părţi, care sunt avariile efectiv produse autoturismului condus de persoana asigurată la societatea reclamantă şi care este contravaloarea reparaţiilor necesare îndepărtării respectivelor avarii. Stabileşte onorariu provizoriu de 800 lei în sarcina părţilor, care va fi achitat în cotă de 1. Prin tragere la sorţi desemnează expert pe ing. Zipiş Gheorghe, care se va înştiinţa. Dispune emiterea unei adrese către pârâtă prin intermediul căreia îi va pune în vedere obligaţia de a prezenta martorii la termenul următor, precum şi plata a 1 din cuantumul stabilit pentru efectuarea expertizei. Pentru acest raţionament va fixa termen de judecată în şedinţă publică la data de 8 februarie 2017. Cu cale de atac numai odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 7 decembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 07.12.2016Reţinând prevederile art. 1027 alin. 3 C.pr.civ., precum şi faptul că cererea nu poate fi soluţionată potrivit dispoziţiilor referitoare la procedura aplicabilă cererilor de valoare redusă, instanţa informează reclamanta cu privire la aceste aspecte şi îi va menţiona şi faptul că, dacă nu îşi va retrage cererea, aceasta va fi soluţionată potrivit dreptului comun. Pentru acest raţionament va fixa termen de judecată în şedinţă publică la data de 7 decembrie 2016. Cu cale de atac numai odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 2 noiembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 02.11.2016Dispune acordarea unui nou termen pentru ca activitatea judecătorului să se desfăşoare în condiţii de normalitate, echilibru şi reală independenţă, având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Câmpulung adoptată la data de 16 septembrie 2016, constituită în conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară şi art. 15 – 17 din HCSM nr.1375/2015 prin care, în semn de protest împotriva încercărilor continue ale puterilor legislativă şi executivă de destabilizare a puterii judecătoreşti şi prin aceasta a statului de drept, s-a dispus restrângerea activităţii de judecată la cauzele urgente, între care nu se regăseşte şi prezenta cauză. Instituie în sarcina reclamantei obligaţia de a depune la dosar ordinul de plată nr. 519991 din 9.09.2015, cu care pretinde că face dovada plăţii către asigurător, sub sancţiunea suspendării cauzei, sens în care emite adresă către aceasta. Stabileşte un nou termen de judecată la data de 2 noiembrie 2016. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Septembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 28.09.2016