R**** S****
InculpatI. În temeiul art. 323 c.pen. condamnă pe inculpata RĂDUŞ STELA (…) la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals. În temeiul art. 67 alin. 2 c.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) c.pen. aplică inculpatei RĂDUŞ STELA pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 c.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) c.pen. aplică inculpatei RĂDUŞ STELA pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. II. În temeiul art. 38 alin. 1 c.pen. constată că infracţiunea din această sentinţă este concurentă cu infracţiunea de abuz de încredere prevăzută de art. 213 alin. 1 c.pen. pentru care inculpata a fost condamnată la pedeapsa de 1 an închisoare prin Sentinţa penală nr. 831/24.07.2014 a Judecătoriei Constanţa în dosarul 28813/212/2013 definitivă prin decizia penală nr. 433/15.05.2015 a Curţii de Apel Constanţa. În temeiul art. 97 alin. 1 c.pen, anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an, aplicată prin Sentinţa penală nr. 831/24.07.2014 a Judecătoriei Constanţa în dosarul 28813/212/2013 definitivă prin decizia penală nr. 433/15.05.2015 a Curţii de Apel Constanţa, pe care o repune în individualitatea sa. În baza art. 40 alin.1 raportat la art.39 alin.1 lit. b) c.pen., contopeşte pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 831/24.07.2014 a Judecătoriei Constanţa în dosarul 28813/212/2013 definitivă prin decizia penală nr. 433/15.05.2015 a Curţii de Apel Constanţa, cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, de 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final 1 an şi 2 luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 1 C.pen. aplică inculpatei RĂDUŞ STELA pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 45 alin. 5 C.pen. aplică inculpatei RĂDUŞ STELA pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 97 alin. 2 teza I c.pen. raportat la art. 91 C. pen. suspendă executarea pedepsei închisorii şi a pedepsei accesorii sub supraveghere stabilind conform art. 92 alin. 1C. pen. un termen de încercare de 3 ani. În baza art. 93 alin. 1 C.pen. obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C.pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice Constanţa sau Direcţiei de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanţa pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare. În temeiul art. 404 alin. 2 C. proc. pen. şi art. 91 alin. (4) C.pen. pune în vedere inculpatei că, în cazul săvâr?irii unei noi infrac?iuni în cursul termenului de încercare, precum şi în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere ?i obliga?iilor impuse, se vor aplica dispozi?iile art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. III. În baza art.404 alin. 4 lit. i) C.proc.pen. raportat la art. 25 alin. 3 c.proc.pen., desfiinţează în totalitate următorul înscris: „declaraţie datat 02.09.2009 ce este redactat de Răduş Stela semnat de aceasta şi de Ciurea Corina, Cojocaru Pavel şi Samedin Aynur” (f. 142 în dosarul 28813/212/2013 al Curţii de Apel Constanţa). IV. În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. obligă pe inculpata la plata sumei de 1000 lei (din care 500 lei pentru urmărire penală) cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.07.2017. PREŞEDINTE
Hotarare 1100/2017 din 28.07.2017Pentru deliberare şi pronunţare stabileşte termen la data de 28.07.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.07.2017În vederea continuării cercetării judecătoresti amână cauza si acordă termen la data de 19.07.2017.
Incheiere de sedinta din 14.06.2017Faţă de lipsa martorilor amână cauza si acordă termen la data de 14.06.2017.
Incheiere de sedinta din 17.05.2017În vederea readministrării probatoriului din faza de urmărire penală amână cauza şi acordă termen la data de 17.05.2017.
Incheiere de sedinta din 29.03.2017Pentru a da posibilitatea inculpatei să-şi angajeze un apărător ales amână cauza şi acordă termen la data de 29.03.2017.
Incheiere de sedinta din 01.03.2017Pentru a da posibilitatea inculpatului să îşi precizeze poziţia procesuală amână cauza şi acordă termen la data de 01.03.2017.
Incheiere de sedinta din 18.01.2017