B************ M***** D*****
PetentC**** E******* S*****
CreditorS***** A****
DebitorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de creditoarea SC CYCLE EUROPEAN SRL , prin Biroul executorului judecătoresc „Ionescu Marian Daniel , în contradictoriu cu debitorul S***** A****. Încuviinţează executarea silită ce urmează a se efectua potrivit art. 622 alin.3 C.proc.civ., în toate formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, la cererea creditoarei SC CYCLE EUROPEAN SRL împotriva debitorului S***** A****, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contract de credit nr. 483015 din data de 29.10.2007, în vederea recuperării creanţei prevăzută în titlul executoriu, respectiv suma de 1.312,85 lei, constând în contravaloare debit principal şi accesorii calculate până la data cesiunii de creanţă şi până la recuperarea integrală a sumei totale, la care se adaugă şi cheltuielile de executare. Autorizează Biroul Executorului Judecătoresc „Ionescu Marian Daniel” să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. În temeiul art. 666 alin. (4) Cod procedură civilă încuviinţarea executării silite produce efecte pe tot teritoriul ţării şi se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate. Executorie de drept. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30.08.2016.
Incheiere de executare silita 1156/2016 din 30.08.2016