S****** Ş***** G****
InculpatP****** M*********** T**** P*** I************ J******* D* P****** C****
Parte civilăAdmite apelul declarat de P de pe lângă JT împotriva sentinţei penale nr. 325/28.09.2016 a Judecătoriei Turda pe care o desfiinţează în ceea ce priveşte cuantumul sporului stabilit de instanţa de fond şi pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite: Reduce cuantumul sporului stabilit de instanţa de fond de la 6 luni închisoare la 5 luni şi 10 zile închisoare, spor pe care îl adaugă pedepsei rezultante de 10 luni închisoare. Menţine revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 504/20912 a Judecătoriei Turda urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 2 ani, 9 luni şi 10 zile închisoare, cu executare în regim de detenţie. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. Deduce din pedeapsă durata reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu din 29.04.2016 la zi. Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul SSG împotriva aceleiaşi sentinţe penale. Stabileşte onorariu avocaţial parţial în favoarea Baroului Cluj în sumă de 130 lei. Obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 500 lei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 22 iunie 2017
Hotarare 992/2017 din 22.06.2017Amână pronun?area pt data de 22.06.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.06.2017Admite cererea de amânare formulată de av.inculpatului pt.motivul invocat şi acordă termen pt data de 20.06.2017
Incheiere de sedinta din 16.05.2017Admite cererea de amânare şi acordă termen pt data de 16 mai 2017
Incheiere de sedinta din 11.04.2017Admite cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului pt.a depune acte medicale şi acordă termen pt data de 11 aprilie 2017
Incheiere de sedinta din 28.02.2017Admite cererea de amânare şi acordă termen pt data de 28 febr 2017
Incheiere de sedinta din 31.01.2017S-a acordat un nou termen faţă de cererea de amânare formulată de inculpat pentru angajarea unui apărător.
Incheiere de sedinta din 06.12.2016