A************ F******* I********
ReclamantT***** G*******
PârâtT***** C*********
PârâtT***** S**** R*****
PârâtB***** A****** E****
CuratorRespinge cererea reclamantei ADMINISTRAŢIA FONDULUI IMOBILIAR de obligare a pârâţilor TĂNASE GABRIELA, TĂNASE CONSTANTIN, TĂNASE SANDA RALUCA la plata cotelor de întreţinere şi a penalităţilor solicitate de furnizori aferente perioadei noiembrie 2007 – septembrie 2010, constatând existenţa autorităţii de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 3690/29.04.2011, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. 7395/302/2010. Admite excepţia invocată din oficiu şi unită cu fondul prin încheierea din 24.11.2017, a prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la solicitarea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata cotelor de contribuţie şi a accesoriilor acestora devenite exigibile anterior datei de 01.10.2011 (respectiv, cele aferente perioadei octombrie 2010 – 30.09.2011). Respinge ca prescrisă cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata cotelor de întreţinere şi a penalităţilor solicitate de furnizori aferente perioadei octombrie 2010 – 30.09.2011. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată (respectiv, cea având ca obiect obligarea pârâţilor la plata cotelor de întreţinere şi a penalităţilor solicitate de furnizori aferente perioadei 01.10.2011 – iulie 2016). Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti. Pronunţată astăzi 24.09.2018, conform art. 396 alin. 2 C.pr.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 6548/2018 din 24.09.2018Amână pronunţarea la data de 24.09.2018. Pronunţarea hotărârii se va face în condiţiile art. 396 alin. (2) C.pr.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14.09.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.09.2018În baza art. 68 alin. 1 şi alin. 2, art. 69 alin. 3 şi art. 64 C.pr.civ., instanţa respinge ca inadmisibilă cererea de intervenţie forţată formulată de către reclamantă. Încheierea se va comunica tuturor părţilor, precum şi intervenientului forţat; cu apel în termen de 5 zile de la pronunţare (pentru părţile prezente), respectiv de la comunicare pentru părţile lipsăPentru a da posibilitatea părţilor să exercite calea de atac împotriva încheierii, urmând a se verifica în sistemul Ecris dacă părţile şi/sau terţul au declarat calea de atac, pentru ca la următorul termen fixat să se continue soluţionarea cauzei ori să se constate incidenţa suspendării judecăţii.
Incheiere de sedinta din 24.07.2018pentru a se comunica Asociaţiei de locatari cererea de chemare în judecată şi actele ataşate depuse la acest termen
Incheiere de sedinta din 15.06.2018Comunicarea cererii de introducere fortata in cauza.
Incheiere de sedinta din 18.05.2018pentru a se depune înscrisuri
Incheiere de sedinta din 20.04.2018Pentru a depune înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 23.03.2018în vederea comunicării înscrisurilor depuse la dosarul cauzei
Incheiere de sedinta din 23.02.2018Administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 12.01.2018Admite excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata cotelor de întreţinere şi penalităţilor solicitate de furnizori aferente perioadei noiembrie 2007- septembrie 2010, excepţie invocată din oficiu. Uneşte cu fondul excepţia prescripţiei dreptului reclamantei de a solicita obligarea pârâţilor la plata cotelor de contribuţie şi accesoriilor aferente acestora devenite exigibile anterior datei de 01.10.2011, excepţie invocată din oficiu. Repune cauza pe rol pentru suplimentarea probatoriului. Stabileşte termen în continuare la data de 12.01.2018, în şedinţă publică, pentru când se citează toate părţile, reclamanta urmând a se cita cu menţiunea de a depune la dosar, în copie, listele de plată a cotelor de contribuţie aferente perioadei octombrie 2010 - iulie 2016. Atacabilă doar odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 24.11.2017.
Incheiere de sedinta din 24.11.2017Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 24.11.2017. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 10.11.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.11.2017Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 10.11.2017. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 27.10.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.10.2017pentru solutionarea cererii de ajutor public
Incheiere de sedinta din 15.09.2017Respinge ca neîntemeiată cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma asistenţei prin avocat. Cu drept de a formula cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare se depune la Judecătoria sectorului 5 Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.09.2017.
Incheiere de sedinta din 15.09.2017Ia act că cererea de acordarea a ajutorului public judiciar sub forma asistenţei judiciare prin avocat depusă la dosar în formă scrisă la termenul de judecată din 25.07.2017 - fila 129 este formulată şi de pârâta Tănase Gabriela. Pune în vedere pârâtei Tănase Gabriela să: 1) depună la dosar declaraţie pe proprie răspundere prin care să precizeze dacă a beneficiat de ajutor public judiciar în ultimul an şi cuantumul acestuia - în măsura în care a mai beneficiat; 2) indice expres membrii familiei ei (astfel cum această noţiune este definită în art. 5 din OUG nr. 51/2008); 3) indice veniturile ei şi ale membrilor de familie majori pe ultimele două luni anteriore formulării cererii de acordare a ajutorului public ?i să depună documentele relevante în dovedire (adeverin?e salariale, taloane pensie) – nu se vor depune documente pentru dovedirea veniturilor pârâtului Tănase Constantin întrucât acestea deja sunt ataşate la dosar; 3) depună adeverinţe de venit pe anul 2017 emise de ANAF de la domiciliul fiscal pentru ea şi pentru toţi membrii de familie majori– nu se va depune adeverinţă emisă de ANAF pentru pârâtului Tănase Constantin întrucât acestea sunt deja sunt ataşate la dosar. Stabileşte termen în vederea soluţionării cererii de ajutor public judiciar la data de 15.09.2017, camera de consiliu, fără citare părţilor. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 04.09.2017
Incheiere de sedinta din 04.09.2017Pentru soluţionarea cererii de ajutor public judiciar
Incheiere de sedinta din 25.07.2017În vederea solutionarii cererii de ajutor public acordă termen la data de 25.07.2017, C 24 Camera de consiliu. Acorda termen in continuare la data 15.09.2017.
Incheiere de sedinta din 16.06.2017Citare prin publicitate.
Incheiere de sedinta din 21.04.2017În vederea citării prin publicitate.
Incheiere de sedinta din 24.03.2017Lipsa procedura.
Incheiere de sedinta din 10.02.2017Fixează primul termen de judecată la: 10.02.2017, cu citarea părţilor, în şedinţă publică.
Dispune comunicarea cererii şi înscrisurilor ataşate către pârâţi, cu menţiunea obligaţiei de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicare, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a propune probe şi a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel. Întâmpinarea va fi depusă în două exemplare. 2. Se realizează verificări cu privire la cei trei pârâţi în baza DEPABD (CNP-urile pârâţilor– f. 1), acestora urmând a le fi comunicate actele la domiciliile rezultate din verificări. 3. Stabileşte termen administrativ (fără prezenţa părţilor) la data de 09.01.2017.