N***** G** N******
InculpatÎn baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată competenţa materială şi teritorială a instanţei, legalitatea sesizării cu rechizitoriul nr. 13154/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti privind pe inculpatul Necula Nicolae,, fără antecedente penale, a legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Necula Nicolae, , fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului", faptă prev. şi ped. de art. 336 alin. (1) Cod penal. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Pronunţată în cameră de consiliu, azi, 19.01.2017.
40 din 19.01.2017