S* C****** S* - P*** L********* P************ S*** R************ M***** M******
Parte civilăR**** G* S******** C******
Apelant InculpatS* C****** S*
Parte civilăÎn baza art.421 pct.2 lit. a Cpp admite apelul declarat de inculpatul R.S.C.împotriva Sentinţei penale nr.1878/05.07.2016, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 26737/325/2015. Desfiinţează sentinţa apelată şi rejudecând cauza: În baza art.2151, al.1 Codul penal din anul 1969, cu aplicarea prev. art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul R.S.C., pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, la pedeapsa de : -1(un) an închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a, teza a II-a , lit.b Codul penal din anul 1969. În baza art.81, art.82 Codul penal din anul 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi stabileşte un termen de încercare de 3 ani. Atrage atenţia inculpatului asupra prev. art.83 Cod penal din anul 1969. În baza art.71 al.5 Codul penal din anul 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei se va suspenda şi aplicarea pedepselor accesorii. Constată recuperat prejudiciul în valoare de 6165,67 lei cauzat părţii civile S* C****** S*. Menţine dispoziţiile sentinţei apelate cu privire la plata de către inculpat a cheltuielilor judiciare către stat. În baza art.276 al.6 Cpp respinge cererea părţii civile de obligare a inculpatului la plata sumei de 3000 de lei cheltuieli judiciare în apel. Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 08.11.2016.
Hotarare 1355/2016 din 08.11.2016Înch. Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 08.11.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.10.2016Încuviinţează cererea de amânare formulată de avocatul ales al inculpatului în vederea pregătirii apărării precum şi în vederea citării părţii civile prin lichidator. T.31.10.2016
Incheiere de sedinta din 03.10.2016