Dosar 2677/86/2016 din 22.06.2016

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2677/86/2016
Data dosar:
22.06.2016
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.07.2017 la ora 9:00

    Complet: C4F LM civil
  • Admite cererea

    Admite cererea astfel cum a fost precizată. Obligă pârâta să plătească reclamantului, contravaloarea drepturilor salariale aferente perioadei 01.04.2014 – 31.12.2014, actualizate în funcţie de indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum şi la pata dobânzii legale începând cu data scadenţei şi până la data plăţii efective. Respinge cererea reconvenţională ca nefondată. Respinge ca nefondată, cererea pârâtei, de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. Obligă pârâta să plătească reclamantului, suma de 1710 lei contravaloarea expertizei grafoscopice, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Arhiva Secţiei I Civilă a Tribunalului Suceava. Pronunţată în şedinţa publică din 10 iulie 2017.

    Hotarare 820/2017 din 10.07.2017
  • Sedinta din data de 26.06.2017 la ora 9:00

    Complet: C4F LM civil
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea pentru data de 10 iulie 2017. Pronunţată în şedinţa publică din 26 iunie 2017.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.06.2017
  • Sedinta din data de 12.06.2017 la ora 11:00

    Complet: C4F LM civil
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 26.06.2017. Pronunţată în şedinţa publică din 12 iunie 2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.06.2017
  • Sedinta din data de 22.05.2017 la ora 9:00

    Complet: C4F LM civil
  • Amână cauza

    - pentru ca părţile - prin reprezentanţi să ia cunoştinţă despre conţinutul raportului de expertiză depus la dosar

    Incheiere de sedinta din 22.05.2017
  • Sedinta din data de 03.04.2017 la ora 9:00

    Complet: C4F LM civil
  • Amână cauza

    - în vederea administrării probei cu expertiză grafică

    Incheiere de sedinta din 03.04.2017
  • Sedinta din data de 20.03.2017 la ora 9:00

    Complet: C4F LM civil
  • Amână cauza

    - pentru achitarea diferenţei de onorariu expertiză, în cuantum de 810 lei, de către reclamant

    Incheiere de sedinta din 20.03.2017
  • Sedinta din data de 30.01.2017 la ora 9:00

    Complet: C4F LM civil
  • Amână cauza

    - - pentru efectuarea probei cu expertiză grafoscopică

    Incheiere de sedinta din 30.01.2017
  • Sedinta din data de 16.01.2017 la ora 9:00

    Complet: C4F LM civil
  • Amână cauza

    - pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar înscrisurile solicitate

    Incheiere de sedinta din 16.01.2017
  • Sedinta din data de 21.11.2016 la ora 9:00

    Complet: C4F LM civil
  • Amână cauza

    prezentare reclamant

    Incheiere de sedinta din 21.11.2016
  • Sedinta din data de 24.10.2016 la ora 9:00

    Complet: C4F LM civil
  • Amână cauza

    - faţă de lipsa martorului Achiriloaie Petrică la termenul de astăzi,

    Incheiere de sedinta din 24.10.2016
  • Sedinta din data de 26.09.2016 la ora 9:00

    Complet: C4F LM civil
  • Amână cauza

    - pentru administrarea probelor propuse

    Incheiere de sedinta din 26.09.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD