V********* T*****
ReclamantS* A*********** S**
PârâtAdmite cererea astfel cum a fost precizată. Obligă pârâta să plătească reclamantului, suma de 3.595 lei, cu titlu de drepturi salariale cuvenite şi neîncasate de reclamant, în perioada 01.07.2013 – 12.12.2013. Obligă pârâta să plătească reclamantului, suma de 980 euro, respectiv echivalentul în lei a acestei sume la data plăţii efective, reprezentând contravaloarea diurnei externe aferentă lunii noiembrie 2013. Admite în parte cererea reconvenţională. Obligă reclamantul să plătească pârâtei, suma de 534, 81 euro. Respinge, ca nefondate, capetele de cerere reconvenţională privind obligarea reclamantului la plata sumei de 573,79 euro, reprezentând contravaloarea amenzii, şi suma de 647 euro reprezentând sume achitate în plus de către angajator. Compensează cheltuielile de judecată efectuate de părţi în limita sumei de 585 lei. Obligă pârâta să plătească reclamantului, suma de 670 lei, Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Arhiva Secţiei I Civilă a Tribunalului Suceava. Pronunţată în şedinţa publică din 10 iulie 2017.
Hotarare 821/2017 din 10.07.2017Amână pronunţarea pentru data de 10.07.2017. Pronunţată în şedinţa publică din 26.06.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.06.2017- în vederea studierii răspunsul la obiecţiuni formulat de către expert Crudu Mihaela Laura
Incheiere de sedinta din 12.06.2017- pentru a a răspunde expertul la obiecţiunile formulate de către părţi
Incheiere de sedinta din 15.05.2017în vederea studierii raportului de expertiză efectuat în cauză
Incheiere de sedinta din 24.04.2017- faţă de lipsa raportului de expertiză dispus a fi efectuat în cauză
Incheiere de sedinta din 03.04.2017- lipsă raport de expertiză
Incheiere de sedinta din 13.03.2017- faţă de lipsa raportului de expertiză dispus a fi efectuat în cauză
Incheiere de sedinta din 13.02.2017- faţă de lipsa raportului de expertiză dispus a fi efectuat în cauză
Incheiere de sedinta din 23.01.2017- pentru administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 09.01.2017În baza art. 400 Cod procedură civilă, repune cauza pe rol. Dispune citarea părţilor pentru termenul de judecată din 9 ianuarie 2016. Pronunţată în şedinţa publică din 5 decembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 05.12.2016Amână pronunţarea la data de 05 decembrie 2016, ora 15,oo. Pronunţată în şedinţa publică din 28.11.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.11.2016- pentru a da posibilitatea reclamantului, prin avocat, să răspundă, în scris, la întrebările privind interogatoriul propus de către pârâtă,
Incheiere de sedinta din 14.11.2016- faţă de lipsa reclamantului la termenul de astăzi şi în vederea administrării probei cu interogatoriul
Incheiere de sedinta din 17.10.2016- pentru administrarea probelor solicitate
Incheiere de sedinta din 19.09.2016