S********* D* I********* F********* M****** S*
ReclamantC********** S*
PârâtHOTĂRĂŞTE: În baza art.406 Cod procedură civilă, ia act de renunţarea la judecarea cererii. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, cale de atac ce se depune la Tribunalul Bacău - Secţia a II-a Civilă şi de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată în şedinţa publică din 08.01.2018.
Hotarare 1/2018 din 08.01.2018Repune cauza pe rol constatând incetat motivul suspendarii.Constata necesar amanarea cauzei pentru a se efectua adresa reclamantei sa depuna la dosar cererea scrisa de renuntare la judecata in original, semnata şi stampilata de reprezentantul legal al reclamantei avand in vedere ca prin cererea de repunere pe rol se arată temeiul cererii de renuntare iar prin cererea precizatoare depusa la acest termen, renuntarea la judecata este formulata de sef serviciu juridic care in lipsa unei procuri speciale nu are putere de a face acte de dispozitie in numele reclamantei şi mai mult cererea a fost trimisă prin fax lipsit originalul acesteia.
Incheiere de sedinta din 04.12.2017Suspenda judecata cauzei avand ca obiect acţiunea formulată de reclamanta SIF MOLDOVA SA în contradictoriu cu pârâta SC C********** S* până la soluţionarea definitivă a cauzei obiect al dosarului 1301/110/2016 al Tribunalului Bacau, in baza art. 413 ,pct. 1 Cod Procedura Civila. Cu drept de recurs- depus la Tribunalul Bacau, pe durata suspendării
Incheiere suspendare din 23.01.2017Incuviinteaza cererea reclamantului si pentru a lua cunoştinta de răspunsul la întampinare şi înscrisurile ataşate,va amana cauza pentru termenul din 23.01.2017
Incheiere de sedinta din 12.12.2016