Dosar 26848/233/2016 din 20.12.2016

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 26848/233/2016
Data dosar:
20.12.2016
Instanta:
Judecătoria Galați
Departament:
Secţie Civilă
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.10.2017 la ora 14:00

    Complet: C 3 Cam. Cons.
  • Admite cererea

    Admite cererea ”cu valoare redusă”, formulată de reclamanta K***** M****** B******* S******** R****** S** , în contradictoriu cu pârâtul ANDRENO TRADING SRL GALAŢI. Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 987,78 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi suma de 377,95 lei reprezentând contravaloarea penalităţilor de întârziere calculate de la data scadenţei, precum şi a penalităţilor de întârziere în continuare, de la data pronunţării, până la data plăţii efective,. Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel, în termen de 30 zile, de la comunicare, care se depune la Judecătoria Galaţi. Cercetată în camera de consiliu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 03.10.2017.

    Hotararecameraconsiliu1009/2017 din 03.10.2017
  • Sedinta din data de 19.09.2017 la ora 14:00

    Complet: C 3 Cam. Cons.
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 03.10.2017.

    Incheiere de sedinta din 19.09.2017
  • Sedinta din data de 12.09.2017 la ora 14:00

    Complet: C 3 Cam. Cons.
  • Amână cauza

    Termen acordat pentru administrare probe

    Incheiere de sedinta din 12.09.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD