F*** G***** F*****
InculpatV**** G*** M********
Parte civilăM**** C****** M*******
Parte civilăI***** I***** A******
Parte civilăC***** M***** C*****
Parte civilăI. În temeiul art. 192 alin.1 şi 2 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin.2 şi alin.10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul Fătu George Florin la pedeapsa de 1 (un) an şi 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă (faptă din data de 01.08.2016). În temeiul art. 338 alin.1 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin.2 şi alin.10 C.proc.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului (faptă din data de 01.08.2016). În temeiul art.396 al.5 rap. la art.16 alin.1 lit.b teza I C.pr.pen., achită pe inculpatul Fătu George Florin pentru săvârşirea infracţiunii de modificare sau ştergere a urmelor accidentului prev. de art.338 al.2 din C.pen. (faptă din 01.08.2016), fapta nefiind prevăzută de legea penală. În temeiul art.38 alin.1 cu ref. la art.39 al.1 lit.b C.pen., constată că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente şi, contopind pedepsele aplicate, dă spre executare pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, sporită cu 7 luni (reprezentând o treime din cea de-a doua pedeapsă), inculpatul Fătu George Florin urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi ) ani şi 7 (şapte) luni închisoare. În temeiul art.91 cu ref. la art.97 alin.2 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani şi 6 luni, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art.93 alin.1 C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin.2 C. pen., impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţiile din comunitate. În temeiul art. 93 alin.3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei 1 Decembrie, jud. Ilfov sau în cadrul Fundaţiei pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare Bucureşti pe o perioadă de 100 zile. În temeiul art. 91 alin.4 C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere, în caz de neexecutare a obligaţiilor impuse ori stabilite de lege, în caz de neîndeplinire integrală a obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre, afară de cazul în care dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească, precum şi în caz de săvârşirea a unei noi infracţiuni. În temeiul art.404 alin.4 lit.a C.pr.pen. raportat la art.72 C.pen., constată că inculpatul Fătu George Florin a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu de la data de 01.08.2016 la data de 10.02.2017. II. În temeiul art.397 şi art.86 C.proc.pen., rap. la art. 1.349 şi art.1.385 C. civ., admite - în parte (proporţional cu culpa de 1/2 a inculpatului) - acţiunile civile formulate de părţile civile şi obligă partea responsabilă civilmente Biroul National de Carte Verde Spania (reprezentat de B.A.A.R.) la plata următoarelor despăgubiri: - 5.000 lei (sumă globală) cu titlu de daune materiale, către părţile civile V**** G*** M********, M**** C****** M*******, Ioniţă Ionela Andreea, C***** M***** C*****, Calota Lucian - 20.000 euro (în echivalentul în lei la cursul de referinţă B.N.R. din data plăţii), cu titlu de daune morale, către partea civilă Calotă Lucian, - 15.000 euro (în echivalentul în lei la cursul de referinţă B.N.R. din data plăţii), cu titlu de daune morale, către partea civilă V**** G*** M********, - 15.000 euro (în echivalentul în lei la cursul de referinţă B.N.R. din data plăţii), cu titlu de daune morale, către partea civilă M**** C****** M*******, - 15.000 euro (în echivalentul în lei la cursul de referinţă B.N.R. din data plăţii), cu titlu de daune morale, către partea civilă Ioniţă Ionela Andreea, - 15.000 euro (în echivalentul în lei la cursul de referinţă B.N.R. din data plăţii), cu titlu de daune morale, către partea civilă Calotă Marian Cristi. În temeiul art. 274 alin.1 C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1.800 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, către stat. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.03.2019.
Hotarare 597/2019 din 04.03.2019AMANA PRONUNTAREA LA 04.03.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.02.2019Amână pronunţarea la data de 22.02.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.02.2019faţă de lipsa suplimentului la raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 17.01.2019faţă de lipsa răspunsului la obiecţiunile formulate
Incheiere de sedinta din 29.11.2018pentru depunerea raspunsului la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 18.10.2018În temeiul art. 180 C. pr. pen., admite cerere de obiecţiuni la raportul de expertiză tehnică judiciară formulată de părţile civile. Admite - în parte - cererea de obiecţiuni la acelaşi raport de expertiză formulată de inculpat. Dispune efectuarea unui supliment de expertiză în care expertul desemnat să răspundă în înscris: a) celor trei obiecţiuni formulate de părţile civile (se va înainta domnului expert copii ale obiecţiunilor redactate în scris şi anexelor depuse în şedinţa de judecată); b) obiecţiunii formulate de inculpat, în sensul lămuririi vitezei de rulare a autoturismului în momentul impactului cu victima (cu indicarea tabelelor folosite de expert pentru a obţine viteza de rulare la care a ajuns). Emite adresă către domnul expert-inginer Cartianu Sever Artemon, în acest sens. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.10.2018.
Incheiere de sedinta din 02.10.2018Amână pronunţarea cu privire la obiecţiunile formulate la data de 02.10.2018.
Incheiere de sedinta din 24.09.2018Amână pronunţarea cu privire la obiecţiunile formulate la data de 24.09.2018.
Incheiere de sedinta din 20.09.2018Pentru ca părtile să ia cunotinte de raportul de expertiza depus la dosar.
Incheiere de sedinta din 23.08.2018Faţă de lipsa raportului de expertiza
Incheiere de sedinta din 09.08.2018lipsă raport de expertiza
Incheiere de sedinta din 07.06.2018lipsă raport de expertiza
Incheiere de sedinta din 10.05.2018pentru a da posibilitatea expertului de a depune raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 12.04.2018pentru a da posibilitatea expertului să întocmească raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 15.03.2018pentru efectuarea expertizei în domeniul circulaţie, autovehicule
Incheiere de sedinta din 02.02.2018pentru efectuarea expertizei auto, precum şi pentru administrarea probei testimoniale
Incheiere de sedinta din 12.01.2018pentru administrarea probei testimoniale şi pentru stabilire obiective expertiză
Incheiere de sedinta din 14.12.2017pentru suplimentarea probatoriului cu proba testimonială
Incheiere de sedinta din 02.11.2017pentru suplimentarea probatoriului
Incheiere de sedinta din 05.10.2017pentru administrarea probei testimoniale faţă de lipsa martorilor
Incheiere de sedinta din 07.09.2017Fata de imposibilitatea de prezentare a aparatorului inculpatului.
Incheiere de sedinta din 27.07.2017audiere martori
Incheiere de sedinta din 13.07.2017in vederea administrarii probatoriului propus si a readministrarii probai testiomiale
Incheiere de sedinta din 25.05.2017fata de cererea inculpatului
Incheiere de sedinta din 27.04.2017