Dosar 27126/281/2016 din 07.12.2016

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 27126/281/2016
Data dosar:
07.12.2016
Instanta:
Judecătoria Ploiești
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.03.2017 la ora 8:30

    Complet: ST10 AP
  • Admite in parte cererea

    Admite, în parte, cererea precizată. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.802 lei, reprezentând contravaloare servicii şi a sumei de 656,36 lei reprezentând penalităţilor de întârziere calculate până la data de 29.09.2016. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 2.668,80 lei cu titlu de contravaloare abonament. Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Ploieşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 13.03.2017

    Hotarare 2448/2017 din 13.03.2017
  • Sedinta din data de 03.03.2017 la ora 8:30

    Complet: ST10 CC
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 13.03.2017. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3.03.2017

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.03.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD