F****** F***** C*********
InculpatF****** A*****
InculpatS***** R*****
Parte civilăS***** D*****
Parte civilăS******** J******* D* A******** N****
Parte civilăRespinge cererea formulată de partea civilă S***** D*****, de schimbare a încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpatul F****** A*****, din infracţiunea prevăzută de art. 193 Cod penal în infracţiunea prevăzută de art. 48 Cod penal raportat la art. 188 Cod penal. În baza art. 125 alin. 1 şi 2 Cod penal, art. 114 alin.2 lit. b, art. 115 pct. 2 lit. b, art. 129 cod penal aplică inculpatului F****** F***** C*********, măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenţie pe o durată de 5 (cinci) ani, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 188 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. 3 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. În baza dispoziţiilor art. 127 raportat la art. 72 alin. 1 Cod penal, scade din durata de 5 (cinci) ani a măsurii educative privative de libertate aplicate inculpatului prin prezenta sentinţă penală durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 17.07.2016 la zi. În temeiul art. 399 Cod procedură penală menţine starea de arest a inculpatului. Stabileşte pentru pe inculpatul F****** A*****, pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire, prevăzută de art. 193 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 al. 10 Cod procedură penală. În baza art. 83 alin. 1 Cod penal amână aplicarea pedepsei închisorii pentru inculpatul F****** A*****, pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal, de 2 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Neamţ, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea lor; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c-e se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Neamţ. În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă S***** D***** şi, în temeiul art. 19 şi art. 25 Cod procedură penală raportat la art. 1357 Cod civil obligă inculpatul F****** F***** C*********, în solidar cu părţile responsabile civilmente Filimon Vasile şi Filimon Mariana să plătească acesteia suma de 10.000 lei reprezentând daune materiale şi suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă S***** R***** şi, în temeiul art. 19 şi art. 25 Cod procedură penală raportat la art. 1357 Cod civil obligă inculpatul F****** F***** C*********, în solidar cu părţile responsabile civilmente Filimon Vasile şi Filimon Mariana să plătească acesteia suma de 2000 lei reprezentând daune materiale şi suma de 5000 euro sau echivalentul în lei la cursul de schimb de la data executării, cu titlu de daune morale. Respinge, ca nefondate acţiunile civile formulate de părţile civile împotriva inculpatului F****** A*****. În baza art. 23 Cod procedură penală obligă inculpatul F****** F***** C*********, în solidar cu părţile responsabile civilmente Filimon Vasile şi Filimon Mariana să plătească părţii civile Serviciul de Ambulanţă Judeţean Neamţ suma de 1237,70 lei, reprezentând cheltuieli de transport şi părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă ,,Prof. Dr. N. Oblu” Iaşi suma de 2757,39 lei, actualizată la data executării, reprezentând cheltuieli de spitalizare. În temeiul art. 7 cu referire la art. 4 alin. 1 lit. b din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul F****** F***** C*********, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 112 lit. b Cod penal dispune confiscarea de la inculpatul F****** F***** C********* a unui par, cu lungimea de 130 cm şi de la inculpatul F****** A***** a unui bici, cu lungimea de 127 cm, mâner de plastic, corpuri delicte aflate în coletele nr. 1 şi 2, la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Neamţ. Ia act că inculpatul F****** F***** C********* a fost asistat de avocat ales. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul F****** F***** C*********, în solidar cu părţile responsabile civilmente Filimon Vasile şi Filimon Mariana să achite statului suma de 1200 lei cheltuieli judiciare. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul F****** A***** să achite statului suma de 700 lei cheltuieli judiciare. În baza art. 276 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul F****** F***** C*********, în solidar cu părţile responsabile civilmente Filimon Vasile şi Filimon Mariana să plătească părţii civile S***** D***** suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 7 martie 2017.
Hotarare 20/2017 din 07.03.2017Pronuntarea la data de 07.03.2017, ora 13:00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.03.2017pentru administare probe, amana judecarea cauzei la 01.03.2017.
Incheiere de sedinta din 08.02.2017Fata de lipsa de procedura cu inculpatul FFC, amana judecarea cauzei la 08.02.2017.
Incheiere de sedinta din 11.01.2017pentru introducerea in cauza a partilor civile ?i a partilor responsabile civilmente, amana judecarea cauzei la 11.01.2017, ora 9.00.
Incheiere de sedinta din 14.12.2016