P****** I*****
ReclamantI************ D* P****** J******* B****
PârâtAdmite în parte acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamantul P****** I*****, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI BUZĂU, şi, în consecinţă: Anulează actul administrativ prin care s-a dispus retragerea atestatului seria BZ nr. 7504 eliberat la data de 30.12.2014 de IPJ Buzău şi a actelor subsecvente emise în baza acestuia. Respinge capetele de cerere având ca obiect repunerea reclamantului în situaţia anterioară, repararea pagubei cauzate ca urmare a suspendării din funcţia deţinută şi obligarea pârâtului la emiterea unei adrese către Direcţia Silvică Buzău prin care să-i comunice anularea dispoziţiei de retragere a atestatului seria BZ nr. 7504 eliberat la data de 30.12.2014. Ia act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04 Mai 2017.
Hotarare 447/2017 din 04.05.2017Amână pronun?area la data de 04.05.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.04.2017Respinge capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării dispoziţiei de retragere a atestatului profesional de agent de securitate şi a actelor subsecvente emise în baza acesteia până la soluţionarea definitivă a cauzei, formulată de reclamantul P****** I*****, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI BUZĂU. Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare. Acordă cauzei termen la data de 27.04.2017. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 Martie 2017.
Incheiere de sedinta din 30.03.2017