R*** I**** M****
PetentRespinge propunerea formulată de Comisia de pe lângă Penitenciarul Aiud, privind liberarea condiţionată a deţinutului R. I. M., , aflat în Penitenciarul Aiud în executarea pedepsei de 3 ani, 3 luni şi 3 zile închisoare la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 701/2014 a Tribunalului Timiş. Comisia de propuneri sau deţinutul va putea face o nouă propunere sau cerere pentru liberare condiţionată conform art. 587 alin. 2 NCPP, după data 26.10.2016. În baza art. 275 alin. 2 NCPP obligă deţinutul să plătească statului suma de 100 lei cu titlul cheltuieli judiciare avansate de stat, iar suma de 130 lei reprezentând onorariul avocatului numit din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 27 iulie 2016.
Hotarare 944/2016 din 27.07.2016