V***** M*****
InculpatN*** A*****
InculpatRespinge excepţia nelegalei administrări a probelor. Respinge cererea de restituire a cauzei la parchet. În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.2023/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa privind pe inculpaţii V***** M***** trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui autovehicul de către o persoană fără permis de conducere prevăzută şi pedepsită de art.335 alin.1 C.pen. şi de refuz de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, prevăzută şi pedepsită de art.337 C. pen. cu aplicarea art.38 alin.1 C. pen. şi art.41 alin.1 C. pen. şi pe inculpatul Niţu Adrian trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de încredinţare a unui vehicul unei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere şi se află sub influenţa alcoolului, prevăzută şi pedepsită de art.335 alin.1 C.pen. şi a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii V***** M***** şi Niţu Adrian. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.02.2017.
din 14.02.2017Amână pronunţarea la data de 14.02.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.02.2017Încuviinţează cererea de amânare formulată de inculpatul V***** M*****, prin avocat, pentru imposibilitate de prezentare a inculpatului şi a apărătorului ales.
Incheiere de sedinta din 02.02.2017