P** A***** M****
Apelant InculpatR**** D************
Apelant InculpatS* H***** S**
Intimat Parte civilăÎn temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, Admite apelurile declarate de apelanţii inculpaţi P** A***** M**** şi Remeş Daniel Marinel împotriva sentinţei penale nr. 154/12.11.2015 a Tribunalului Satu Mare, pe care o desfiinţează în parte şi, în consecinţă: Reformează dispoziţia instanţei de fond cu privire la deducerea reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu faţă de ambii inculpaţi, în sensul că deduce perioada de la 20.09.2014 până la data de 13.02.2015 inclusiv. În baza art. 397 Cod procedură penală respinge ca nefondată acţiunea civilă formulată de partea civilă S* H***** S** şi înlătură dispoziţia de obligare a inculpaţilor la plata a 20.000 lei fiecare către partea civilă reprezentând despăgubiri pentru daune morale. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii. Conform art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei a câte 360 lei către avocat Dimeny Beatrice şi avocat Degău Mariana, reprezentând onorarii avocaţiale, potrivit delegaţiilor pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 149 din 06.01.2016 respectiv nr. 148 din 06.01.2016 emise de Baroul Bihor. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de astăzi, 18 aprilie 2016.
Hotarare 249/2016 din 18.04.2016În baza rezoluţiei completului de judecată din 16 martie 2016, potrviti art. 353 alin. 10 Cod procedură penală, s-a preschimbat termenul de judecată fixat pentru verificarea măsurii preventive din 13 aprilie 2016, pentru 12 aprilie 2016.
Stabileşte termen de pronunţare în cauză pentru data de 18 aprilie 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.04.2016În baza art. 278 alin. 1 Cod procedură penală, Respinge ca neîntemeiată cererea de îndreptare formulată de către avocatul ales al inculpaţilor apelanţi, Borleşteanu Ghoerghe, privind îndreptarea erorii materială strecurată în încheierea penală din data de 01 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 2755/83/2014, referitoare la noul termen de judecată acordat în cauză. DEFINITIVĂ.
Incheiere indreptare eroare materiala din 14.03.2016Amână judecarea cauzei pentru termenul din 12 aprilie 2016, ora 09:00. În baza art. 208 coroborat cu art. 362 alineatul 2 Cod procedură penală raportat la art. 215/1 Cod procedură penală, Menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpaţii P** A***** M**** şi REMEŞ DANIEL MARINEL prin încheierea penală nr. 20 din data de 06 februarie 2015 pronunţată de către Tribunalul Satu Mare. Fixează termen pentru verificarea măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpaţii P** A***** M**** şi Remeş Daniel Marinel, pentru 13 aprilie 2016, sala de şedinţă nr. 4 subsol, ora 09:00. Definitivă.
Incheiere de sedinta din 01.03.2016În baza art. 208 coroborat cu art. 362 alineatul 2 Cod procedură penală raportat la art. 215/1 Cod procedură penală, Menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpaţii P** A***** M**** şi REMEŞ DANIEL MARINEL prin încheierea penală nr. 20 din data de 06 februarie 2015 pronunţată de către Tribunalul Satu Mare. Definitivă.
Incheiere de sedinta din 08.01.2016