P******* O******* G*** H********* P*** P*****
PetentS******* M****
IntimatAdmite sesizarea formulată de petenta PRIMĂRIA ORAŞULUI GURA HUMORULUI, PRIN PRIMAR, în contradictoriu cu intimatul Szilagy Mihai, domiciliat în loc. Gura Humorului, str. Oborului nr. 26, jud. Suceava, şi în consecinţă: Înlocuieşte sancţiunea de 450 lei amendă contravenţională aplicată contravenientului-intimat Szilagy Mihai prin procesul-verbal seria PCA nr.3690673 încheiat la 04.06.2008 de IPJ Neamţ cu sancţiunea obligării contravenientului-intimat Szilagy Mihai la prestarea unui număr de 50 ore de activitate în folosul comunităţii, pe care o va executa la unul din serviciile de pe lângă Primăria Oraşului Gura Humorului. Dispune emiterea mandatului de executare, conform celor sus-menţionate. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Gura Humorului. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 martie 2017.
Hotarare 282/2017 din 13.03.2017Amână pronunţarea. Pronunţată în şedinţa publică din 06.03.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.03.2017