M**** D****
Inculpatadmite cererea. dispune îndreptarea erorii materiale.
Incheiere indreptare eroare materiala din 20.04.2017În baza art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal de la 1968, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi art. 5 Cod penal; Condamnă pe inculpatul M**** D****, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a, b şi c din Codul penal anterior, pe o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară. În baza art. art. 71 alin. 1 din Codul penal anterior Interzice inculpatului exercitarea drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a, b şi c din Codul penal anterior, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 861 alin. 1 din Codul penal anterior; Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în condiţiile art. 862 din Codul penal anterior, stabilind un termen de încercare de 5 ani şi 6 luni. În baza art. 863 din Codul penal anterior; Pe durata termenului de încercare, inculpatul M**** D**** se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Vâlcea. b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d)să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Încredinţează supravegherea condamnatului M**** D**** Serviciului de Probaţiune Vâlcea. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 863 alin. 4 şi art. 864 din Codul penal anterior şi anume că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se revocă în situaţia neîndeplinirii obligaţiilor stabilite de instanţă, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în perioada termenului de încercare ori a neexecutării cu rea credinţă a obligaţiilor civile. În baza art. 71 alin. 5 din Codul penal anterior; Pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. Aplică disp. art. 359 alin. 2 din Codul de procedură penală de la 1968. În baza art. 19 alin. 1 şi art. 397 alin. 2 Cod procedură penală, art. 998 şi urm. Cod civil; Admite acţiunea civilă formulată Statul Român – prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu sediul în Bucureşti, str. Apolodor nr. 17, sector 5, reprezentat convenţional de Direcţia Regională a Finanţelor Publice Craiova, cu sediul în mun. Craiova, str. Mitropolit Firmilian, nr. 2, jud. Dolj – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, cu sediul în mun. Rm. Vâlcea, str. G-ral Magheru nr. 17, jud. Vâlcea. Obligă pe inculpat să plătească părţii civile cu titlu de despăgubiri materiale suma totală de 151.146 lei, compusă din TVA în sumă de 82.321,84 lei şi impozit pe profit în sumă de 69.323,66 lei, la care se adaugă dobânda şi penalităţile aferente calculate potrivit dispoziţiilor legale până la data plăţii efective. Constată că în faza de urmărire penală nu au fost instituite măsuri asigurătorii, conform art. 11 din Legea nr. 241/2005 şi art. 163 din Codul de procedură penală de la 1968, asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea inculpatului întrucât acesta nu deţinea în proprietate astfel de bunuri. Respinge cererea formulată de partea civilă referitor la instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului întrucât, conform actelor de la dosar, la acest moment inculpatul nu figurează cu bunuri mobile sau imobile. În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990 raportat art. 13 alin. 1 din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare, o copie a dispozitivului se va comunica Oficiului Naţional al Registrului Comerţului în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală; Obligă pe inculpat la plata sumei de 7.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar cheltuielile judiciare reprezentând onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu în procedura de cameră preliminare, ce va fi avans anticipat din fondurile Ministerului de Justiţie, rămân în sarcina statului
Hotarare 65/2017 din 05.04.2017amână pronunţarea la data de 5 aprilie 2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.03.2017amână pronunţarea la data de 29.03.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.03.2017amână cauza la 22 martie 2017, pentru lipsa apărătorului ales.
Incheiere de sedinta din 01.03.2017amână cauza la data de 01.03.2017.
Incheiere de sedinta din 08.02.2017amână cauza la data de 8 februarie 2017
Incheiere de sedinta din 18.01.2017amână soluţionarea cauzei şi acordă termen la data de 18 ianuarie 2017, pentru ca inculpatul să-şi angajeze apărător ales.
Incheiere de sedinta din 07.12.2016