D******** M****
ReclamantŞ***** G********* T******
PârâtAdmite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi respinge ca prescrisă acţiunea pentru drepturile băneşti decurgând din sentinţa civilă nr.88/CMAS/04.02.2010 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.4180/90/2009 , scadente anterior datei de 28.09.2013 . Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta D******** M****, în contradictoriu cu pârâta Ş***** G********* T****** ,jud.Vâlcea. Obligă pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare calculată pentru sumele datorate în baza titlului executoriu sentinţa civilă nr.88/CMAS/04.02.2010 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.4180/90/2009 calculată începând cu data de 28.09.2013 şi până la data plăţii efective . Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac, cererea se va depune la Tribunalul Vâlcea. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.01.2017, la sediul Tribunalului Vâlcea.
Hotarare 4/2017 din 09.01.2017