P**** D***** A* S**
DebitorD**** P******* P*** A*** A****
CreditorS**** P****
CreditorAdmite cererea formulată de lichidatorul judiciar CORELI IPURL. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei nr. 42/23.01.2019 pronunţată de Tribunalul Specializat Argeş în dosarul nr. 276/1259/2016, în sensul că, la alineatul 6 din dispozitiv, cu privire la cuantumul onorariului lichidatorului judiciar CORELI IPURL, în loc de suma de „161,84 lei, la care se adaugă TVA”, se va trece corect suma de „4000 lei, la care se adaugă TVA”. Prezenta încheiere urmează să facă corp comun cu sentinţa nr. 42/23.01.2019 pronunţată de Tribunalul Specializat Argeş în dosarul nr. 276/1259/2016. Cu cale de atac numai apelul în termen de 7 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Specializat Argeş. Pronunţată în conformitate cu dispoziţiile art.396 alin.(2) din Codul de procedură civilă, astăzi, 07.03.2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 07.03.2019Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea cauzei la data de 07.03.2019, pentru când stabileşte că pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.02.2019, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.02.2019Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar CORELI IPURL privind închiderea procedurii insolvenţei debitoarei P**** D***** A* S**. În temeiul art. 174 din Legea nr. 85/2014, dispune închiderea procedurii de insolvenţă şi radierea din registrul comerţului a debitoarei P**** D***** A* S**.În baza art. 180 din Legea nr. 85/2014, descarcă lichidatorul judiciar CORELI IPURL, de orice îndatorire sau responsabilitate faţă de debitor şi averea sa, faţă de procedură, creditori şi asociaţi. În temeiul art. 179 din lege, dispune notificarea sentinţei Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti prin AJFP Argeş, Oficiului Registrului Comerţului Argeş, în vederea efectuării menţiunii de radiere şi publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, pentru notificarea tuturor creditorilor. În temeiul art. 902 pct. 16 Cod civil, dispune notificarea sentinţei OCPI Argeş, în vederea notării în cartea funciară a închiderii procedurii. Dispune achitarea către lichidatorul judiciar CORELI IPURL a onorariului de 161,84 lei, la care se adaugă TVA potrivit legii, plata urmând a se face în condiţiile art. 39 alin. 4 din Legea nr. 85/2014 din fondul de lichidare ORC Argeş, în conformitate cu dispoziţiile art. 38 alin. 4 şi 5 din OUG nr. 86/2006, lipsind disponibilităţile în contul debitorului. Executorie. Cu cale de atac numai apelul în termen de 7 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Specializat Argeş. Pronunţată în sedinţă publică, azi, 23.01.2019, la Tribunalul Specializat Argeş.
Hotarare 42/2019 din 23.01.2019Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea cauzei la data de 23.01.2019, pentru când stabileşte că pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.01.2019, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.01.2019Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea cauzei la data de 17.01.2019, pentru când stabileşte că pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.01.2019, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.01.2019Rezoluţie 11.12.2018 În baza disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, analizând stadiul continuării procedurii insolvenţei debitoarei SC PENEL DOMARG AG S.R.L.,procedura simplificată, constată: 1) Lichidatorul judiciar CORELI IPURL a depus la dosar: raport lunar de activitate nr.1809/29.10.2018 prev. de art. 59 alin.1 din lege, aferent lunii octombrie 2018 şi dovada publicării acestuia în BPI, raport lunar de activitate nr.2109/29.11.2018 prev. de art. 59 alin.1 din lege, aferent lunii noiembrie 2018, cerere de închidere a procedurii de faliment întemeiată pe art. 174 alin.1 din lege, dovezi de publicare în BPI a următoarelor acte: raport lunar nr.1323/27.08.2018 şi notificare privind propunerea de închidere a procedurii de faliment 2) Pune în sarcina lichidatorului judiciar CORELI IPURL, următoarele măsuri: - să depună la dosar dovada publicării în BPI a raportului lunar de activitate nr.2109/29.11.2018 prev. de art. 59 alin.1 din lege, această dovadă neregăsindu-se la dosar - să întocmească rapoarte lunare de activitate cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului; în raport se va menţiona şi onorariul încasat al administratorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014), precum şi să depună la dosar extrase din BPI privind rapoartele întocmite Dispune: - se stabileşte termen de judecată la data de 10.01.2019, în vederea discutării cererii lichidatorului judiciar privind închiderea procedurii de faliment şi radierea debitoarei - se citează creditorii, prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, cu menţiunea de a preciza dacă avansează sumele necesare administrării procedurii, sau de a pune concluzii asupra propunerii lichidatorului judiciar privind închiderea procedurii de faliment şi radierea debitoarei; - se citează, prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, lichidatorul judiciar şi debitoarea, cu menţiunea de a pune concluzii asupra propunerii lichidatorului judiciar privind închiderea procedurii de faliment şi radierea debitoarei
Rezolutie din 11.12.2018Ia act că dosarul asociat 276/1259/2016/a2, având ca obiect acţiune în răspundere împotriva administratorului statutar, are termen de judecată la data de 08.10.2018 la Curtea de Apel Piteşti Stabileşte administrativ de control la data de 11.12.2018. Cu drept de apel, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 04.09.2018 , la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 04.09.2018Ia act că în procedura curentă există dosarul asociat 276/1259/2016/a2 având ca obiect acţiune în răspundere împotriva administratorului statutar şi că nu există bunuri în averea debitorului. Stabileşte termen de analiză a stadiului procedurii la data de 04.09.2018. Cu drept de apel, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 20.03.2018, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 20.03.2018Admite cererea. Stabileşte fostului lichidator judiciar un onorariu în sumă de 2000 de lei, cuvenit pentru perioada de administrare a procedurii. Executorie. Cu apel în 7 zile de la publicare în BPI. Pronunţată în şedinţă publică azi: 09.01.2018, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 09.01.2018Ia act că dosarul asociat 276/1259/2016/a2 având ca obiect acţiune în răspundere împotriva administratorului societăţii debitoare, are termen de judecată la data de 09.01.2018. Stabileşte termen de analiză a stadiului procedurii la data de 20.03.2018. Cu drept de apel, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 14.11 .2017, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 14.11.2017Stabileşte termen de judecată la data de 14.11.2017 în vederea citării părţilor pentru discutarea cererii de închidere4 a procedurii conform disp. art.174 din legea insolvenţei. Cu drept de apel, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 05.09 .2017, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 05.09.2017Confirmă în calitate de lichidatorul judiciar definitiv pe practicianul desemnat în cauză , CORELI IPURL , cu un onorariu fix lunar de 400 de lei şi onorariu variabil de 0,2 % din sumele distribuite creditorilor, exclusiv TVA. Pune în vedere lichidatorului judiciar Enoiu Niculae să se adreseze UNPIR- Filiala Argeş, cu privire la plata onorariului. Se emite adresă către noul lichidator judiciar. Stabileşte termen de analiză a stadiului procedurii la data de 05.09.2017 Cu drept de apel, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 18.04.2017, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 18.04.2017Stabileşte termen de judecată la data de 18.04.2017 în vederea soluţionării dosarului asociat având ca obiect contestaţie la tabelul preliminar al creanţelor şi depunerii la dosar a tabelului definitiv al creanţelor. Cu drept de apel, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Decembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 13.12.2016În temeiul art.71 alin.1 teza a II-a din Legea nr.85/2014. Admite cererea debitorului şi deschide procedura simplificată de insolvenţă împotriva sa. În temeiul art.73 cu referire la art.45 alin.1 lit.d şi art.57 alin.1 din lege desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe practicianul Enoiu Niculae, căruia îi stabileşte atribuţiile prevăzute la art. 58 cu o retribuţie lunară în sumă de 1.000 lei, fără TVA, plătită din averea debitorului. În lipsa disponibilităţilor în contul debitorului se va utiliza fondul de lichidare, plăţile urmând a fi făcute în conformitate cu prevederile art.37 alin.4 din OUG nr.86/2006, pe baza unui buget previzionat. Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare . În temeiul art.902, alin.2, pct.16 Cod civil. Dispune notarea în cartea funciară a deschiderii procedurii de insolvenţă şi ridicarea dreptului de administrare . Dovada notării se va depune la dosar de către OCPI Argeş. În temeiul art.76 dispune comunicarea prezentei sentinţe către instanţele judecătoreşti din municipiul Câmpulung şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi în vederea aplicării prevederilor art.75. Pune în vedere administratorului special prevederile art.82 şi art.84 din lege. Pune în vedere debitorului şi lichidatorului judiciar provizoriu prevederile art.83şi art.84 alin.3. În temeiul art.99 din lege lichidatorul judiciar va notifica deschiderea procedurii simplificate de in solvenţă creditorilor cunoscuţi. În temeiul art.100 din lege notificarea va cuprinde: - Termenul limită de înregistrare a declaraţiilor de creanţe -14.10.2016. Declaraţiile de creanţe se vor timbra cu 200 lei sub sancţiunea anulării. - termenul limită de verificare a creanţelor şi întocmire, afişare şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe – 21.10.2016. Dovada de publicare se va depune la dosar. - termenul de contestare a creanţelor este de 7 zile de la publicarea tabelului preliminar în BPI. - termenul de soluţionare a contestaţiilor sau întocmire a tabelului definitiv de creanţe – 14.11.2016. Prima şedinţă a adunării generale a creditorilor va avea loc la data de 24.10.2016, orele 1000, la sediul filialei Argeş UNPIR.. Lichidatorul judiciar provizoriu va întocmi la data de 11.10.2016 raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor ajungerii debitorului în insolvenţă. Stabileşte termen la data de 13.12.2016 în vederea analizării stadiului continuării procedurii. Executorie. Cu apel în termen de 7 de zile de la comunicarea realizată prin publicarea în BPI. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Septembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 01.09.2016