T**** V*****
InculpatAdmite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui în dosarul nr. 882/P/2015 şi, în consecinţă: În baza art. 234 şi urm. Cod procedură penală, prelungeşte durata măsurii arestării preventive a inculpatului T**** V*****, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art.188 Cod penal, pe o perioadă 30 de zile, începând cu data de 19.02.2016 şi până la data de 19.03.2016, inclusiv. În temeiul disp. art. 242 Cod procedură penală respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpat, prin apărător privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Soluţionată şi pronunţată în camera de consiliu, azi, 15 februarie 2016, ora 10,00.
Incheiere masuri preventive faza de UP 12/2016 din 15.02.2016