P**** E****
InculpatS***** I******
InculpatV****** M****
Parte civilăÎn baza art. 396 alin. 1,6 raportat la art. 16 alin. 1 lit. g) C. proc. pen. încetează procesul penal având ca obiect săvârşirea de către inculpata P**** E****, cu datele personale aflate la dosar, a infracţiunii de furt prevăzute de art. 228 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal, şi de către inculpata S***** I******, cu datele personale aflate la dosar, a infracţiunii de furt prevăzute de art. 228 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal, ca urmare a împăcării părţilor. În baza art. 159 alin. 2 Cod penal constată stinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă V****** M****. În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d), alin. 4 C. proc. pen. obligă pe partea civilă şi pe inculpate la plata a câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, în cuantum de 1740 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Mureş. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.04.2017.
Hotarare 78/2017 din 11.04.2017acordă termen în vederea intervenirii împăcării
Incheiere de sedinta din 14.03.2017faţă de lipsa părţilor
Incheiere de sedinta din 14.02.2017