S* R** & R** S*
ReclamantM**** R*****
PârâtM***** R*****
PârâtD******** C****
CuratorAdmite în parte acţiunea formulată de reclamanta RCS & RDS în contradictoriu cu pârâta M***** R*****. Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 1232,89 lei (reprezentând contravaloarea facturilor neachitate), precum şi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere calculate de la data scadenţei facturii şi până la data achitării debitului principal. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Obligă pe pârât la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum total de 500 lei, din care 200 de lei reprezintă contravaloarea taxei judiciare de timbru, iar 300 lei onorariul curatorului special. Executorie de drept. Cu drept de a formula apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Ploie?ti. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia grefei instan?ei, astăzi 25.04.2017.
Hotarare 3884/2017 din 25.04.2017Amână pronunţarea la data de 25.04.2017, pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei potrivit disp. art. 396 alin. 2 Cpc. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.04.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.04.2017citarea pârâtei prin publicitate
Incheiere de sedinta din 17.03.2017