G****** B****
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 C.proc.pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1105/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighişoara, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, privind pe inculpatul G****** B****, cu datele personale de la dosar, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. şi ped. de art. 335 al. 1 CP şi respectiv, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. şi ped. de art. 336 al. 1 CP, cu aplic art. 38 al. 2 CP. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul G****** B****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sighişoara. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu azi, 12 Decembrie 2016.
Incheiere finala dezinvestire 263/2016 din 12.12.2016