B******** G*******
ContestatorC*** J******** D* P***** A****
IntimatAdmite acţiunea. Anulează decizia nr. 241744/28.04.2016 a CJP Argeş. Obligă pârâta să emită o nouă deciziei de recalculare a drepturilor de pensie ale reclamantului prin valorificarea veniturilor menţionate în adeverinţa nr. 47714/22.12.2015 eliberată de S.C. OMV PETROM S.A., precum şi să plătească acestuia diferenţele drepturilor de pensie începând cu data de 01.03.2016. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.11.2016, la Tribunalul Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Hotarare 3013/2016 din 16.11.2016Încuviinţează, pentru ambele părţi, proba cu înscrisuri şi în cadrul acestei probe, pune în vedere intimatei, prin reprezentant, să depună la dosar copia adeverinţei nr.47714/22.12.2015 emisă de OMV PETROM SA. Amână judecarea cauzei la data de 16.11.2016, ora 9,00, pentru ca intimata să depună, la dosar, copia adeverinţei nr.47714/22.12.2015 emisă de OMV PETROM SA. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 octombrie 2016, la Tribunalul Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 19.10.2016