D*** M****
PetentC******* N******** D* A*********** A I************** R****** S*
IntimatAdmite plângerea contravenţională formulată de petentul, în contradictoriu cu intimata. Anulează procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria R12 nr. 0168776/21.03.2012 şi procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria R12 nr. 0212116/10.04.2012, încheiate de către intimată. Exonerează petentul de la plata amenzii contravenţionale şi a tarifului de despăgubire aplicate prin procesele-verbale contestate. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Ploieşti. Pronunţată astăzi, 27.09.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 6823/2018 din 27.09.2018Amână pronunţarea la data de 27.09.2018, pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică de astăzi, 13.09.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.09.2018În temeiul art. 242 alin. 1 noul C.pr.civ., suspendă judecarea cererii formulate, pentru neîndeplinirea obligaţiilor de către reclamant, stabilite în sarcina acestuia de instanţă. Cu drept de recurs pe perioada suspendării, care se va depune la Judecătoria Ploieşti. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 decembrie 2017.
Incheiere suspendare din 07.12.2017În vederea citării petentului cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei chitanţa privind achitarea taxei de timbru în original, sub sancţiunea suspendării cauzei, instanţa consideră necesar a se amâna judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 28.09.2017În baza art. 200 alin. 3 Cod procedura civila, anulează cererea formulată pentru neîndeplinirea obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată privind completarea sau modificarea cererii. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, cerere ce se depune la Judecătoria Ploieşti. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2017.
Incheiere finala dezinvestire 203/2017 din 30.01.2017