I****** M*****
ReclamantP**** A********* - d*******
ReclamantS***** D*************
ReclamantI****** I**************
ReclamantI****** G*******
PârâtAdmite cererea privind îndreptarea erorii materiale strecurată în sentinţa civilă nr. 1827/2018 pronunţată la data de 11.12.2018 în dosarul nr. 2830/216/2016 al Judecătoriei Curtea de Argeş. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată, în sensul că instanţa s-a pronunţat prin Sentinţa Civilă nr. 1827/2018 iar nu Decizie nr. 1827/2018. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Curtea de Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28.05.2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 28.05.2019Admite, în parte cererea având ca obiect partaj judiciar. Constată că la data de 8 februarie 1979 s-a deschis succesiunea defunctei Ionescu Ioana, cu ultimul domiciliu în Curtea de Argeş, judeţul Argeş. Moştenitorii legali acceptanţi ai succesiunii acestei defuncte au fost: soţul supravieţuitor Ionescu Sever George – cu o cotă de 4/16 din moştenire şi copiii (în prezent toţi decedaţi) Ionescu Vasile – cu o cotă de 3/16 din moştenire, Georgeta Julieta Denisa Maria –cu o cotă de 3/16 din moştenire, Ionescu Armand Paul Liviu - cu o cotă de 3/16 din moştenire şi pârâtul Ionescu Savu Gheorghe –cu o cotă de 3/16 din moştenire. Masa succesorală rămasă de pe urma acestei defuncte se compune din: - 1 din terenul în suprafaţă de 699 mp. din care: 299 mp. curţi construcţii şi 400 mp. arabil, situat în intravilanul municipiului Curtea de Argeş, strada Negru Vodă nr. 29, judeţul Argeş, cu vecinii: N – parc municipal, E – Niţulescu Marian, S – moştenitorii Mihai Iliescu, Constantinescu şi Stănescu şi V – drum de acces, aşa cum acesta a fost identificat în raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul Vlăsceanu Cornel (fila 147 dosar); - 1 din casa de locuit cu suprafaţa utilă de 38,8 mp. situată pe terenul de mai sus, construită din cărămidă şi învelită cu tablă, alcătuită din două camere, un beci, un hol de trecere şi un alt hol tip cerdac - închis, aşa cum aceasta a fost identificată în raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul Iacob Andry Lorel. Constată că la data de 18 iulie 1988 s-a deschis succesiunea defunctului Ionescu Sever George, cu ultimul domiciliu în Curtea de Argeş, judeţul Argeş. Moştenitorii acceptanţi ai succesiunii defunctului Ionescu Sever George au fost: copiii Ionescu Vasile şi Ionescu Armand Paul Vasile, fiecare cu o cotă de 1 din moştenire. Au renunţat la această succesiune copiii Georgescu Julieta Denisa Maria şi Ionescu Savu Gheorghe. Masa succesorală rămasă de pe urma acestui defunct se compune din: - 1 din terenul în suprafaţă de 699 mp. din care: 299 mp. curţi construcţii şi 400 mp. arabil, situat în intravilanul municipiului Curtea de Argeş, strada Negru Vodă nr. 29, judeţul Argeş, cu vecinii: N – parc municipal, E – Niţulescu Marian, S – moştenitorii Mihai Iliescu, Constantinescu şi Stănescu şi V – drum de acces, aşa cum acesta a fost identificat în raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul Vlăsceanu Cornel (fila 147 dosar); - 1 din casa de locuit cu suprafaţa utilă de 38,8 mp. situată pe terenul de mai sus, construită din cărămidă şi învelită cu tablă, alcătuită din două camere, un beci, un hol de trecere şi un alt hol tip cerdac - închis, aşa cum aceasta a fost identificată în raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul Iacob Andry Lorel; - cota de 1 ce-i revine ca soţ supravieţuitor din moştenirea defunctei Ionescu Ioana. Constată că reclamantele I****** M***** (soţie supravieţuitoare), Pavel Anca Elena, Stancu Dana Filofteia şi Ionescu Ionela Gabriela (fiice) sunt moştenitoarele acceptante ale fiului Ionescu Armand Paul Liviu, decedat la 2 februarie 2003, culegând în indiviziune cota de 3/16 cuvenită acestuia din moştenirea lui Ionescu Ioana. Constată că aceleaşi reclamante culeg în indiviziune cota de 1 din moştenirea defunctului Ionescu Sever George, cotă cuvenită autorului lor Ionescu Armand Paul Liviu. Respinge, în principiu, cererea reclamantelor Pavel Anca Elena, Stancu Dana Filofteia şi Ionescu Ionela Gabriela de a se constata că sunt singurele moştenitoare acceptante ale succesiunii defunctei Georgescu Julieta Denisa Maria şi că vor culege în consecinţă întreaga cotă de 3/16 ce i se cuvine acesteia din moştenirea defunctei Ionescu Ioana. Constată că pârâtele Ionescu Genţiana, Smarandache Alina şi Ionescu Mihaela culeg, în indiviziune, cota de 3/16 din moştenirea defunctei Ionescu Ioana şi cota de 1 din moştenirea defunctului Ionescu Sever George (după autorul lor Ionescu Vasile). Constată că pârâţii Ionescu Dan Tudor şi Ionescu Anca Marina Cornelia culeg, în indiviziune, cota de 3/16 din moştenirea defunctei Ionescu Ioana (după autorul lor Ionescu Savu Gheorghe). Constată că valoarea totală a bunurilor supuse partajului, respectiv a imobilului casă şi teren, este de 67928 lei Constată că la data de 26.03.2018 a decedat reclamanta Pavel Anca Elena, unic moştenitor fiind fiul acesteia Pavel George Omologhează varianta 1 a raportului de expertiză lotizare întocmit de d-ul expert Iacob Lorel. Atribuie reclamanţilor I****** M*****, Pavel George, Stancu Dana Filofteia şi Ionescu Ionela Gabriela în indiviziune : - terenul în suprafaţă de 699 mp. din care: 299 mp. curţi construcţii şi 400 mp. arabil, situat în intravilanul municipiului Curtea de Argeş, strada Negru Vodă nr. 29, judeţul Argeş, cu vecinii: N – parc municipal, E – Niţulescu Marian, S – moştenitorii Mihai Iliescu, Constantinescu şi Stănescu şi V – drum de acces, aşa cum acesta a fost identificat în raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul Vlăsceanu Cornel (fila 147 dosar); - casa de locuit cu suprafaţa utilă de 38,8 mp. situată pe terenul de mai sus, construită din cărămidă şi învelită cu tablă, alcătuită din două camere, un beci, un hol de trecere şi un alt hol tip cerdac - închis, aşa cum aceasta a fost identificată în raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul Iacob Andry Lorel Obligă pe reclamanţi, în solidar, să achite pârâţilor Ionescu Genţiana, Smarandache Alina şi Ionescu Mihaela o sultă de 29719 lei. Obligă pe reclamanţi, în solidar, să achite pârâţilor Ionescu Dan Tudor şi Ionescu Anca Marina Cornelia o sultă de 8490 lei Obligă pe pârâţilor Ionescu Genţiana, Smarandache Alina, Ionescu Mihaela la plata către reclamanta I****** M***** a sumei de 2098 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Obligă pe pârâţilor Ionescu Dan Tudor şi Ionescu Anca Marina Cornelia la plata către reclamanta I****** M***** a sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Curtea de Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.12.2018.
Hotarare 1827/2018 din 11.12.2018Amână pronunţarea în cauză la data de 11 decembrie 2018. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 decembrie 2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.12.2018Amână pronunţarea în cauză la data de 04 decembrie 2018. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 noiembrie 2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.11.2018Amână pronunţarea în cauză la data de 27 noiembrie 2018. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 noiembrie 2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.11.2018Amână pronunţarea în cauză la data de 13 noiembrie 2018. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 noiembrie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.11.2018Ia act că pârâta Pavel Anca Elena a decedat, iar singurul moştenitor este Pavel George. Se conceptează şi se citează în calitate de reclamant Pavel George, la adresa indicată la fila 306 dosar. Ia act că nu sunt obiecţiuni de formulat la lucrarea finală de lotizare întocmită de domnul expert Iacob Andry Lorel. Se citează pârâţii Ionescu Genţiana, Smarandache Alina, Ionescu Mihaela şi Ionescu Anca Marina Cornelia. Amână judecarea cauzei la data de 06 noiembrie 2018. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 septembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 25.09.2018Ia act că părţile nu au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul constructor Iacob ANdry Lorel. Se emite adresă expertului Iacob Andry Lorel pentru a întocmi lucrarea finală de lotizare, ţinând cont ca într-una din variante să se respecte modul de stăpânire al bunurilor partajabile. Se citează pârâţii Ionescu Genţiana, Smarandache Alina, Ionescu Mihaela şi Ionescu Anca Marina Cornelia. Amână judecarea cauzei la data de 25 septembrie 2018. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 iunie 2018.
Incheiere de sedinta din 19.06.2018Se revine cu adresă la expertul Vlăsceanu Cornel să avizeze raportul de expertiză la OCPI Argeş. Admite cererea expertului Brumă Eugen de înlocuire. Prin tragere la sorţi numeşte pe expertul Andry Iacob Lorel, stabilindu-i onorariul provizoriu în cuantum de 800 lei, în cote egale în sarcina ambelor părţi. Obiectivul raportului de evaluare este acela de evaluare a bunurilor reţinute prin IAP pronunţată la data de 18 octombrie 2017, cu menţiunea că evaluarea va fi una reală bazată pe datele de piaţă actuale. Ia act că reclamanţii au facut dovada achitării onorariului provizoriu pentru expert. Se emite adresă expertului Andry Iacob Lorel înştiinţându-l de numire şi de onorariul stabilit cu menţiunea că are obligaţia de a efectua şi depune la dosarul cauzei până la termenul următor raportul de expertiză, cu respectarea dispoziţiilor art. 335-336 Cod procedură civilă. Se emite adresă la Tribunalul Argeş - Biroul local de expertize judiciare tehnice şi contabile pentru a se comunica numirea în cauză a domnului expert Andry Iacob Lorel în locul expertului Brumă Eugen revocat şi pentru a lua măsurile necesare în vederea transferului onorariului şi efectuării lucrării şi depunerea raportului de expertiză până la termenul următor de judecată. Prorogă discuţiile referitoare la numirea unui expert care să facă lotizarea bunurilor, după depunerea raportului topo avizat şi raportul expertului evaluator. Amână cauza la pentru data de 19 iunie 2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 martie 2018.
Incheiere de sedinta din 27.03.2018Se emite adresă expertului Vlăsceanu Cornel să avizeze raportul de expertiză la OCPI Argeş. Admite cererea reclamanţilor prin apărătoare de numire a unui expert evaluator. Obiectivul raportului de evaluare este acela de evaluare a bunurilor reţinute prin IAP pronunţată la data de 18 octombrie 2017, cu menţiunea că evaluarea va fi una reală bazată pe datele de piaţă actuale. Prin tragere la sorţi numeşte pe expertul Brumă Eugen, stabilindu-i onorariul provizoriu în cuantum de 800 lei, în cote egale în sarcina ambelor părţi. Pune în vedere reclamanţilor şi pârâţilor să facă dovada achitării onorariului provizoriu pentru expert. Se emite adresă expertului Brumă Eugen înştiinţându-l de numire şi de onorariul stabilit cu menţiunea că are obligaţia de a efectua şi depune la dosarul cauzei până la termenul următor raportul de expertiză, cu respectarea dispoziţiilor art. 335-336 Cod procedură civilă. Se emite adresă la Tribunalul Argeş - Biroul local de expertize judiciare tehnice şi contabile pentru a se comunica numirea în cauză a domnului expert Brumă Eugen şi pentru a lua măsurile necesare în vederea efectuării lucrării şi depunerea raportului de expertiză până la termenul următor de judecată. Prorogă discuţiile referitoare la numirea unui expert care să facă lotizarea bunurilor, după depunerea raportului topo avizat şi raportul expertului evaluator. Amână cauza la pentru data de 27 martie 2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 ianuarie 2018.
Incheiere de sedinta din 16.01.2018Respinge ca neîntemeiate excepţiile invocate de pârâţii Ionescu Dan Tudor şi Ionescu Anca Marina Cornelia cu privire la constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatelor de moştenitor nr. 745/1988 şi nr. 719/1988 privitoare la defunctul Ionescu Sever George şi a certificatului de moştenitor nr. 24/2014 privitor la defunctul Ionescu Armand Paul Liviu. Admite, în parte şi în principiu, cererea principală formulată de reclamantele I****** M*****, Pavel Anca Elena, Stancu Dana Filofteia şi Ionescu Ionela Gabriela în contradictoriu cu pârâţii Ionescu Genţiana, Smarandache Alina, Ionescu Mihaela, Ionescu Dan Tudor şi Ionescu Anca Marina Cornelia. Constată că la data de 8 februarie 1979 s-a deschis succesiunea defunctei Ionescu Ioana, cu ultimul domiciliu în Curtea de Argeş, judeţul Argeş. Moştenitorii legali acceptanţi ai succesiunii acestei defuncte au fost: soţul supravieţuitor Ionescu Sever George – cu o cotă de 4/16 din moştenire şi copiii (în prezent toţi decedaţi) Ionescu Vasile – cu o cotă de 3/16 din moştenire, Georgeta Julieta Denisa Maria –cu o cotă de 3/16 din moştenire, Ionescu Armand Paul Liviu - cu o cotă de 3/16 din moştenire şi pârâtul Ionescu Savu Gheorghe –cu o cotă de 3/16 din moştenire. Masa succesorală rămasă de pe urma acestei defuncte se compune din: - 1 din terenul în suprafaţă de 699 mp. din care: 299 mp. curţi construcţii şi 400 mp. arabil, situat în intravilanul municipiului Curtea de Argeş, strada Negru Vodă nr. 29, judeţul Argeş, cu vecinii: N – parc municipal, E – Niţulescu Marian, S – moştenitorii Mihai Iliescu, Constantinescu şi Stănescu şi V – drum de acces, aşa cum acesta a fost identificat în raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul Vlăsceanu Cornel (fila 147 dosar); - 1 din casa de locuit cu suprafaţa utilă de 38,8 mp. situată pe terenul de mai sus, construită din cărămidă şi învelită cu tablă, alcătuită din două camere, un beci, un hol de trecere şi un alt hol tip cerdac - închis, aşa cum aceasta a fost identificată în raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul Iacob Andry Lorel. Constată că la data de 18 iulie 1988 s-a deschis succesiunea defunctului Ionescu Sever George, cu ultimul domiciliu în Curtea de Argeş, judeţul Argeş. Moştenitorii acceptanţi ai succesiunii defunctului Ionescu Sever George au fost: copiii Ionescu Vasile şi Ionescu Armand Paul Vasile, fiecare cu o cotă de 1 din moştenire. Au renunţat la această succesiune copiii Georgescu Julieta Denisa Maria şi Ionescu Savu Gheorghe. Masa succesorală rămasă de pe urma acestui defunct se compune din: - 1 din terenul în suprafaţă de 699 mp. din care: 299 mp. curţi construcţii şi 400 mp. arabil, situat în intravilanul municipiului Curtea de Argeş, strada Negru Vodă nr. 29, judeţul Argeş, cu vecinii: N – parc municipal, E – Niţulescu Marian, S – moştenitorii Mihai Iliescu, Constantinescu şi Stănescu şi V – drum de acces, aşa cum acesta a fost identificat în raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul Vlăsceanu Cornel (fila 147 dosar); - 1 din casa de locuit cu suprafaţa utilă de 38,8 mp. situată pe terenul de mai sus, construită din cărămidă şi învelită cu tablă, alcătuită din două camere, un beci, un hol de trecere şi un alt hol tip cerdac - închis, aşa cum aceasta a fost identificată în raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul Iacob Andry Lorel; - cota de 1 ce-i revine ca soţ supravieţuitor din moştenirea defunctei Ionescu Ioana. Constată că reclamantele I****** M***** (soţie supravieţuitoare), Pavel Anca Elena, Stancu Dana Filofteia şi Ionescu Ionela Gabriela (fiice) sunt moştenitoarele acceptante ale fiului Ionescu Armand Paul Liviu, decedat la 2 februarie 2003, culegând în indiviziune cota de 3/16 cuvenită acestuia din moştenirea lui Ionescu Ioana. Constată că aceleaşi reclamante culeg în indiviziune cota de 1 din moştenirea defunctului Ionescu Sever George, cotă cuvenită autorului lor Ionescu Armand Paul Liviu. Respinge, în principiu, cererea reclamantelor Pavel Anca Elena, Stancu Dana Filofteia şi Ionescu Ionela Gabriela de a se constata că sunt singurele moştenitoare acceptante ale succesiunii defunctei Georgescu Julieta Denisa Maria şi că vor culege în consecinţă întreaga cotă de 3/16 ce i se cuvine acesteia din moştenirea defunctei Ionescu Ioana. Constată că pârâtele Ionescu Genţiana, Smarandache Alina şi Ionescu Mihaela culeg, în indiviziune, cota de 3/16 din moştenirea defunctei Ionescu Ioana şi cota de 1 din moştenirea defunctului Ionescu Sever George (după autorul lor Ionescu Vasile). Constată că pârâţii Ionescu Dan Tudor şi Ionescu Anca Marina Cornelia culeg, în indiviziune, cote de 3/16 din moştenirea defunctei Ionescu Ioana (după autorul lor Ionescu Savu Gheorghe). Judecata va continua la noul termen stabilit pentru data de 16 ianuarie 2018. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 octombrie 2017.
Incheiereadmitereinprincipiu din 18.10.2017Constată că părţile nu au formulat obiecţiuni la cele două lucrări de expertiză. Amână pronunţarea asupra încheierii de admitere în principiu la data de 18 octombrie 2017. Stabileşte termen pentru continuarea judecăţii în fond la data de 16 ianuarie 2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3 octombrie 2017.
Incheiere de sedinta din 03.10.2017Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul reclamantului – avocatul Constantin Vişan. Constată că pârâţii nu au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză în specialitatea construcţii. Prorogă discutarea rapoartelor de expertiză în specialităţile topografie şi construcţii la următorul termen de judecată. Se citează părţile cu menţiunea de a se prezenta la următorul termen de judecată pentru a le fi luat interogatoriul. Amână judecarea cauzei la data de 3 octombrie 2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 septembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 12.09.2017Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de reclamanţi, prin apărător. Pune în vedere pârâţilor să formuleze şi să depună până la următorul termen de judecată eventualele obiecţiuni la raportul de expertiză în specialitatea construcţii. Prorogă discutarea rapoartelor de expertiză în specialităţile topografie şi construcţii la următorul termen de judecată. Constată că reclamanţii nu au formulat obiecţiuni la aceste lucrări. Se citează părţile cu menţiunea de a se prezenta la următorul termen de judecată pentru a le fi luat interogatoriul. Amână judecarea cauzei la data de 12 septembrie 2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4 iulie 2017.
Incheiere de sedinta din 04.07.2017Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de reclamanţi, prin apărător. Pune în vedere părţilor să formuleze şi să depună până la următorul termen de judecată eventualele obiecţiuni la raportul de expertiză în specialitatea topografie. Se revine cu adrese către expertul Iacob Andry Lorel, cu menţiunea de a efectua şi depune la dosarul cauzei până la termenul următor, rapoartele de expertiză, cu respectarea dispoziţiilor art. 336 alin. 1 Cod procedură civilă. Se citează părţile cu menţiunea de a se prezenta la următorul termen de judecată pentru a le fi luat interogatoriul. Amână judecarea cauzei la data de 4 iulie 2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 mai 2017.
Incheiere de sedinta din 23.05.2017Respinge cererea de înlocuire din prezenta cauză formulată de expertul Iacob Andry Lorel. Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de expertul topograf Vlăsceanu Cornel. Se revine cu adrese către experţii desemnaţi, respectiv Iacob Andry Lorel şi Vlăsceanu Cornel, cu menţiunea de a efectua şi depune la dosarul cauzei până la termenul următor, rapoartele de expertiză, cu respectarea dispoziţiilor art. 336 alin. 1 Cod procedură civilă. Pune în vedere pârâtelor Ionescu Genţiana Viorica şi Ionescu Mihaela Maria că, pentru comunicarea copiilor simple de pe încheierile de şedinţă, trebuie să facă dovada achitării unei taxe judiciare de timbru de câte 0,20 lei pentru fiecare pagină, conform art. 9 litera i) din OUG nr. 80/2013. Se citează părţile cu menţiunea de a se prezenta la următorul termen de judecată pentru a le fi luat interogatoriul. Amână judecarea cauzei la data de 23 mai 2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 martie 2017.
Incheiere de sedinta din 28.03.2017Constată că Judecătoria Curtea de Argeş este competentă general, material şi teritorial pentru a soluţiona cauza de faţă. Estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind de 18 luni. Uneşte cu administrarea probelor excepţia nulităţii absolute parţiale a certificatelor de moştenitor nr. 745/1988 şi nr. 719/1988, privitoare la defunctul Ionescu Sever Georgescu, respectiv nulităţii absolute parţiale a certificatului de moştenitor nr. 25/2014, invocate de pârâţii Ionescu Dan Tudor şi Ionescu Anca Marina Cornelia, prin întâmpinare, cu privire la care instanţa se va pronunţa prin încheierea de admitere în principiu. Încuviinţează pentru reclamanţi probele cu înscrisuri, cu interogatoriul pârâţilor, cu martorul Ciobanu Petre, care va fi prezentat, şi cu expertiza tehnică în specialităţile construcţii şi topografie. Încuviinţează pentru pârâţii Ionescu Dan Tudor şi Ionescu Anca Marina Cornelia probele cu înscrisuri şi cu interogatoriul reclamanţilor. Respinge pentru aceşti pârâţi proba testimonială. Se citează părţile cu menţiunea de a se prezenta necitate la următorul termen de judecată pentru a le fi luat interogatoriul. Desemnează prin tragere la sorţi, în şedinţa de judecată, pe expertul Iacob Andry Lore, în specialitatea construcţii, stabilind onorariul provizoriu în sumă de 800 lei, în sarcina reclamanţilor, expert care va răspunde la următoarele obiective: - identificarea în schiţă şi vecinătăţi şi stabilirea valorii de circulaţie a imobilului casă de locuit şi construcţii anexe, în raport de descrierea lor cuprinsă în CM nr. 135/1979 şi nr. 719/1988; - evidenţierea îmbunătăţirilor realizate la aceste imobile de către reclamanta Ionescu Mariana împreună cu soţul său, respectiv anexa de locuit de 15 mp., introducerea utilităţilor: energie electrică, gaze, instalaţia de apă-canal, edificarea bucătăriei şi a băii adăugate casei, gardul împrejmuitor al întregii proprietăţi, care nu fac parte din masa bunurilor succesorale; - menţionarea posesorului actual al acestor construcţii. De asemenea, desemnează prin tragere la sorţi, în şedinţa de judecată, pe expertul Vlăsceanu Cornel, în specialitatea topografie, stabilind onorariul provizoriu în sumă de 1.000 lei, în sarcina reclamanţilor, expert care va răspunde la următoarele obiective: - identificarea în schiţă şi vecinătăţi a terenului situat în municipiul Curtea de Argeş, strada Negru Vodă nr. 29, judeţul Argeş, în raport de descrierea sa cuprinsă în CM – 308 mp. şi, de asemenea, de întinderea existentă în mod real în teren, de 780 mp., stabilirea categoriilor de folosinţă ale terenului; - menţionarea posesorului actual al terenului şi dacă acesta este înscris în cartea funciară. Pune în vedere reclamanţilor ca, în termen de 5 zile de la prezenta, să depună la dosar, prin serviciul registratură, dovada de achitare a onorariilor provizorii pentru experţii desemnaţi, sub sancţiunea decăderii din probă, în temeiul art. 262 alin. 3 Cod procedură civilă. Se emit adrese către experţii desemnaţi, respectiv Iacob Andry Lorel şi Vlăsceanu Cornel, pentru a li se aduce la cunoştinţă numirea şi obligaţia de a efectua şi depune la dosarul cauzei până la termenul următor, rapoartele de expertiză, cu respectarea dispoziţiilor art. 336 alin. 1 Cod procedură civilă. Se emite adresă la Tribunalul Argeş - Biroul local de expertize judiciare tehnice şi contabile pentru a se comunica numirea în cauză a experţilor Iacob Andry Lorel şi Vlăsceanu Cornel şi pentru a lua măsurile necesare în vederea efectuării lucrărilor şi depunerea rapoartelor de expertiză până la termenul următor de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 28 martie 2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 ianuarie 2017.
Incheiere de sedinta din 17.01.2017