M******** C**************
ReclamantF***** I***
PârâtRespinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta M******** C************** împotriva pârâtului F***** I***. Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Curtea de Argeş. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 22 februarie 2017.
Hotarare 425/2017 din 22.02.2017Instanţa constată că Judecătoria Curtea de Argeş este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cauza, raprotat la dispoziţiile art. 94 şi art. 107 Cod procedură civilă şi, în baza art. 238 Cod procedură civilă, estimează durata cercetării procesului la o lună. În temeiul art. 258 raportat la art. 255 Cod procedură civilă, încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisurile de la dosar, interogatoriul părţilor şi proba testimonială cu martorii precizaţi în acţiunea introductivă. Pune în vedere părţilor să se prezinte pentru administrarea interogatoriului, sub sancţiunea prevăzută de art. 358 Cod procedură civilă, şi dispune citarea martorilor. Amână judecarea cauzei la data de 22 februarie 2017. Părţile au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 11 ianuarie 2017.
Incheiere de sedinta din 11.01.2017