P******* S***** S*****
CondamnatS******** D* P********* B********
PetentAdmite sesizarea Serviciului de Probaţiune Bucureşti cu privire la intimatul PETRESCU ŞTEFAN SILVIU. În temeiul art. 96 alin. 1 C.pen. revoca suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1973 din 28 iulie 2014 a Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 25.08.2014 pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1 C.pen., 229 alin. 1 lit. d cu aplicarea art. 77 lit. d C.pen. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. intimatului îi vor fi interzise ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, durată din care se va scădea perioada de la 25.08.2014 până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen. intimatului îi vor fi interzise ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestului preventiv de la 01.06.2014 la 28.07.2014. Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 275 alin. 3 c.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 de lei urmează a fi avansat din fondurile MJ. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19.04.2017.
Hotarare 904/2017 din 19.04.2017adrese CRAP, ANP
Incheiere de sedinta din 22.03.2017