A******** C*********
ReclamantC******* N******** P**** R***** S*
PârâtAdmite acţiunea, astfel cum a fost restrânsă. Dispune anularea deciziei nr.3985/08.11.2016, emisă de pârâtă, repunerea reclamantului în situaţia anterioară, respectiv de reintegrare pe postul deţinut anterior, acela de revizor gestiune în cadrul Oficiului Judeţean de Poştă Buzău – Compartiment funcţional administrativ, în conformitate cu art. 80 al.2 Codul muncii, iar potrivit al.1 din acelaşi articol, dispune obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, până la data reintegrării efective. Obligă pârâta la plata sumei de 1500 lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel. Apelul, sub sancţiunea nulităţii, se depune la Tribunalul Buzău. Pronunţată în şedinţa publică de la 27.03.2017
Hotarare 268/2017 din 27.03.2017Amână pronunţarea la 27.03.2017, în vederea formulării de concluzii scrise de către părţi.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.03.2017Amânat la data de 13.03.2017, pentru administrarea probei cu înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 13.02.2017